News Flash:

Guvernul va suspenda nedeterminat liberalizarea pretului gazelor din Romania destinate populatiei

16 Septembrie 2014
1000 Vizualizari | 0 Comentarii
Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea pretului gazelor naturale produse in Romania si destinate consumului populatiei si va prelungi cu cel putin doi ani si jumatate dereglementarea pietei gazelor pentru companii, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu.
"Problema suportabilitatii pretului gazelor de catre populatie devine ingrijoratoare. Pentru companii, liberalizarea este aproape de final conform calendarului, dar vrem sa prelungim termenul. Suntem in momentul in care trebuie sa incepem sa propunem masuri", a afirmat Nicolescu, intr-o conferinta.
El a precizat ca sunt necesare astfel de masuri, avand in vedere ca in ultimii doi ani salariul mediu pe economie a scazut, in timp ce pretul final la gaze naturale a crescut cu 16%.
Departamentul pentru Energie a propus Comisiei Europene sa accepte amanarea cu doi ani si jumatate a calendarului de liberalizare a pretului gazelor pentru populatie, precum si mentinerea, pana cel putin la 1 iulie 2016, a pretului actual al gazelor produse intern.
Potrivit unor declaratii anterioare ale ministrului pentru Energie, ultima discutie de la Comisia Europeana a avut un rezultat bun, chiar daca nu s-a ajuns inca la o concluzie, adaugand ca in cele din urma Romania ar putea ajunge la Curtea Europeana de Justitie pentru a-si apara pozitia.
"O directie generala a Comisiei Europene a luat o decizie, care spune ca acest calendar, agreat de domnul Boc cu cei de la FMI si CE, este ilegal. Deci eu nu pot sa aplic in Romania ceva ce o parte din Comisie, care a fost la masa de discutii si a negociat acest calendar, imi spune ca este ilegal", preciza Nicolescu.
El a explicat ca in procedura de infringement declansata impotriva Romaniei se vorbeste ca liberalizarea nu se face in mod corect, in sensul ca se da prioritate consumatorului casnic din Romania la gazul din intern.
"Sunt doua lucruri separate, in primul rand trebuie sa finalizam aceasta procedura de infrigement si sa ne fie recunoscut acest drept, de a da prioriate populatiei la gazul din intern, si in al doilea rand trebuie sa stabilm noi, intern, ce facem cu pretul la gaz pentru populatie si cat de sustenabile sunt", a continuat Nicolescu.
Potrivit ministrului Energiei, pentru a amana aplicarea majorarii pretului la gaze de la 1 octombrie, Guvernul va trebui sa emita o hotarare de guvern, iar mai apoi o amanare de cativa ani va necesita modificarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale 123/2012.
Calendarul de liberalizare a pretului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeana in 2012, prevede ca acest proces sa se incheie la 31 decembrie 2018. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1131 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006000 (s)