News Flash:

Gruia Stoica a fost arestat preventiv

30 Ianuarie 2014
501 Vizualizari | 0 Comentarii
gruia stoica
Omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat ca i-ar fi dat avocatului Doru Bostina trei milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce pret cere CFR Marfa la licitatia pentru transportarea carbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Decizia de arestare a fost luata de Curtea de Apel Bucuresti, la propunerea procurorilor anticoruptie.


Hotarârea a fost atacata deja de Stoica, recursul fata de masura preventiva urmând sa fie judecat de instanta suprema.


Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmarit penal pentru cumparare de influenta, dupa ce i-ar fi dat avocatului Doru Bostina trei milioane de euro pentru a afla pretul cerut de CFR Marfa la o licitatie pentru transportarea carbunelui, organizata de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa si GFR.


Stoica a fost retinut, miercuri seara, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), iar avocatul Doru Bostina a primit interdictie de a parasi tara, acesta fiind acuzat de trafic de influenta.


Omul de afaceri a refuzat sa se prezinte la DNA pentru audieri, astfel ca a fost emis un mandat de aducere pe numele acestuia. El a fost dus miercuri seara la sediul central al DNA, încatusat si escortat de politisti, pentru a-i fi aduse la cunostinta învinuirile.


La DNA a fost audiat, miercuri seara, si avocatul Doru Bostina.


Directorul general al CFR Marfa, Dragos-Alexandru Draghici nu a putut fi audiat întrucât în seara zilei de 23 ianuarie a suferit un atac cerebral, în prezent fiind în coma, la Spitalul Elias, au precizat procurorii.


Potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitatie pentru încheierea acordului cadru si a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de carbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Isalnita si sucursala Electrocentrale Turceni.


La 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitatii de participare la procedura de licitatie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizata conform normelor interne ale autoritatii contractante) mai multor societati, între care CFR Marfa SA si SC Grup Feroviar Român SA Bucuresti. Licitatia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de carbune pe o perioada de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimata de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fara TVA.


Anchetatorii sustin ca "exista date si indicii temeinice potrivit carora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucuresti, i-a oferit avocatului Bostina Doru-Catalin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influentei pe care avocatul a lasat sa se creada ca o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfa SA (unul dintre competitori), în scopul divulgarii, de catre acesta din urma, cu încalcarea atributiilor de serviciu, a pretului pe care societatea pe care o conduce urma sa îl ofere, în cadrul licitatiei".


Acest demers avea ca scop, potrivit DNA, depunerea de catre Grup Feroviar Român a unei oferte cu un pret cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfa, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derularii contractului sa fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.


Anchetatorii mai noteaza ca încercarile lui Gruia Stoica de a afla continutul ofertei pe care urma sa o depuna CFR Marfa nu au avut nici un rezultat, "aspect care de altfel nu este de natura sa înlature existenta infractiunii de cumparare de influenta".


Astfel, arata procurorii, în 29 ianuarie 2014, la sediul SC CEO SA din municipiul Târgu Jiu au fost depuse doua oferte pentru participarea la licitatie, de la CFR Marfa si GFR Group.



Procurori ai Directiei Nationale Anticoruptie au descins, miercuri, la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru licitatie, chiar cu o jumatate de ora înainte deschiderii ofertelor.


Conform unor surse din cadrul companiei energetice, procurorii anticoruptie au ridicat plicurile în care erau depuse ofertele CFR Marfa si ale Grupului Feroviar Român, valoarea estimata a contractului fiind de circa 48 de milioane de euro. Mediafax.ro

gruia stoica cfr marfa
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0943 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012462 (s)