News Flash:

GHID DE CALATORIE pentru sarbatorile de iarna: Ce trebuie sa stii daca pleci in Bulgaria, Austria, Elvetia, Germania sau Italia

24 Decembrie 2015
364 Vizualizari | 0 Comentarii
ninsoare si viscol 1
Sarbatorile de iarna reprezinta in fiecare an un prilej pentru a petrece vacanta in tari din Europa, precum Austria, Bulgaria, Elvetia, Italia sau Ungaria, aceasta fiind unele dintre destinatiile cele mai cautate de catre turistii romani.


CRACIUN si REVELION 2015 in Austria: Ce trebuie sa stii daca mergi in Austria


In cazul in care deplasarea se face cu autoturismul, turistii sunt informati ca Vinieta (“Autobahn-Vignette”) poate fi achizitionata de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinarii sau de la magazinele de difuzare a presei. Vinieta se lipeste, in mod obligatoriu, pe parbrizul masinii intr-un loc vizibil. Cei care nu respecta aceasta prevedere risca o amenda de 120 euro, care trebuie achitata pe loc.


Preturile practicate pentru vinieta sunt urmatoarele:


• 8,70 euro – pentru 10 zile;


• 25,30 euro- pentru 2 luni;


• 84,40 euro- pentru un an.


In ceea ce priveste anvelopele de iarna, in perioada 1 noiembrie 2015-15 aprilie 2016 este obligatoriu ca autoturismele sa fie echipate cu anvelope de iarna.


Cei care merg in landurile Tirol si Kärnten sunt avertizati ca trebuie sa se informeze din timp asupra conditiile de trafic, intrucat conditiile meteo nefavorabile conduc deseori la impunerea unor restrictii de circulatie.


Llimitele maxime de viteza sunt urmatoarele:


- 50 km/h in localitati;


- 100 km/h pe soselele rapide si pe drumurile nationale


- 130 km/h pe autostrazi.


Depasirea acestor limite este sanctionata cu amenda contraventionala si suspendarea permisului de conducere. In general, amenzile trebuie achitate in numerar. Exista si unele tronsoane de drum carora li se aplica restrictii speciale, dar care sunt, insa, marcate corespunzator.


Alte informatii vizeaza reglementarile vamale (limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse) sau regimul medicamentelor.


CRACIUN si REVELION 2015 in Bulgaria: Ce trebuie sa stii daca mergi in Bulgaria


In cazul in care deplasarea se face cu autoturismul, turistii trebuie sa stie ca vinieta poate fi achizitionata de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinarii sau de la posta. Aceasta se lipeste in mod obligatoriu pe parbrizul autoturismului, iar folia cu codul de bare se pastreaza pe toata valabilitatea vinietei.


Preturile practicate pentru vinieta, valabile si in 2016, sunt urmatoarele:


- 11 euro - pentru o zi (in functie de categoria autoturismului)


- incepand de la 21 euro pentru 7 zile (in functie de categoria autoturismului)


-  incepand de la 41 euro pentru o luna (in functie de categoria autoturismului)


- incepand de la 413 euro pentru un an (in functie de categoria autoturismului).


In ceea ce priveste anvelopele de iarna, se recomanda utilizarea acestora. De asemenea, utilizarea pneurilor cu nituri este interzisa. Lanturile pentru zapada sunt obligatorii in anumite conditii si pe anumite tronsoane de drum (unde exista indicatoare rutiere in acest sens).


Limitele de viteza:


• 50 km/h in localitati


• 90 km/h in afara localitatilor


• 140 km/h pe autostrazi.


In cazul in care este retinut permisul de conducere, conducatorul auto are obligatia de a se deplasa la sectie impreuna cu ofiterul de politie, unde va lua act de conditiile in care ar putea reveni in posesia permisului de conducere, precum si de cuantumul amenzii. menda se achita numai la banca. Permisul va fi transmis Ambasadei Romaniei la Sofia - dupa expirarea perioadei de suspendare si

plata amenzii contraventionale - care va remite documentul directiei judetene de politie rutiera din Romania.


Utilizarea cartilor de credit


In Bulgaria sunt acceptate toate tipurile de carti de credit. Acestea pot fi folosite la majoritatea distribuitorilor de produse sau servicii unde sunt afisate insemnele cardurilor si pot fi utilizate la orice bancomat (ATM). Bancomatele elibereaza bancnote nationale. 


CRACIUN si REVELION 2015 in Elvetia: Ce trebuie sa stii daca mergi in Elvetia


Atat la intrarea in Elvetia, cat si pe teritoriul cantoanelor, autoritatile de frontiera pot verifica documentele care justifica scopul declarat al calatoriei.


Dupa caz, acestea pot solicita:


- Prezentarea biletului de calatorie


- Dovada rezervarii cazarii la hotel


- Dovada detinerii unei sume suficiente de bani – numerar/carti de credit pentru intretinerea pe perioada sederii in Elvetia; Alte documente doveditoare ale scopului declarat al calatoriei.


In cazul in care deplasarea se face cu autoturismul, vinieta se poate procura contra cost (40 CHF) de la punctele de trecere a frontierei. Vinieta se lipeste in mod obligatoriu pe parbrizul masinii.


Limitele de viteza sunt urmatoarele:


- 50 km/h in localitati


- 80 km/h in afara localitatii


- 120 km/h pe autostrazi


Ce trebuie sa stii in caz de accident


In caz de accident usor, trebuie completat impreuna cu cealalta parte implicata formularul tip pus la dispozitie de societatile locale de asigurari. De asemenea, trebuie notate elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat si ale societatii de asigurare a acestuia.


In cazul producerii unui accident soldat cu victime, toate persoanele implicate, inclusiv pasagerii, nu trebuie sa paraseasca locul producerii acestuia fara autorizatia politiei, exceptand cazurile cand este nevoie de ajutor medical sau daca trebuie apelata politia.


CRACIUN si REVELION 2015 in Franta: Ce trebuie sa stii daca mergi in Franta


In cazul in care deplasarea se face cu autoturismul, turistii trebuie sa stie ca toate autostrazile din Franta sunt supuse unei taxe de autostrada, variabila in functie de distanta si de regiune. De asemenea, nu este prevazuta obligativitatea anvelopelor de iarna, datorita faptului ca precipitatiile sub forma de ninsoare nu sunt considerabile.


Limitele de viteza sunt urmatoarele:


- pe autostrada este de 130 km/h


- in localitati de 50 de km/h.


In cazul producerii unui accident sau daca cetatenii romani sunt victimele unui furt, trebuie contactata cea mai apropiata sectie de politie pentru constatarea accidentului si, respectiv, declararea furtului. Se recomanda, de asemenea, cetatenilor romani ca in aceasta perioada sa nu detina asupra lor o suma importanta de bani lichizi, intrucat fenomenul infractional se accentueaza in perioada sarbatorilor de iarna.


cei care calatoresc in aceasta perioada in Franta trebuie sa stie, de asemenea, ca in urma atentatelor din 13 noiembrie 2015, autoritatile franceze au instituit starea de urgenta pe intreg teritoriul Frantei, masura prelungita de Parlament pentru trei luni. In contextul starii de urgenta, autoritatile franceze pot restrange anumite drepturi si libertati individuale pentru a asigura securitatea publica (interzicerea manifestatiilor publice, anularea unor evenimente organizate in spatii publice, perchezitii, etc.). De asemenea, s-au inasprit controalele de identitate la vama, ceea ce poate cauza intarzieri ale curselor catre Franta. 


CRACIUN si REVELION 2015 in Germania: Ce trebuie sa stii daca mergi in  Germania


In cazul in care deplasarea se face cu autoturismul, turistii sunt informati ca parcarea este permisa numai in locuri rezervate, contra cost (tichetele se cumpara fie de la aparatele de taxare din parcare, fie de la centrele de difuzare a presei).


In scopul reducerii poluarii aerului cu particule fine si bioxid de azot, in numeroase orase din Germania au fost delimitate zone de protectie de mediu sau zone ecologice, unde pot circula numai autovehiculele cu placheta (“Feinstaubplakette”) corespunzatoare grupei de substante poluante careia ii apartine autovehiculul sau care au aprobare speciala, iar nerespectarea acestei reglementari atrage dupa sine o pedeapsa cu amenda in valoare de 40 de euro. Centrele de eliberare a plachetelor sunt oficiile de inmatriculare a autovehiculelor sau alte institutii autorizate sa acorde plachetele, precum si institutiile autorizate sa faca analiza gazelor de esapament.


Printre orasele care au fost delimitate zone ecologice se numara: Berlin, Bochum, Bonn, Bremen, Dortmund, Duisburg, Düsseldorf, Essen, Frankfurt/Main, Gelsenkirchen, Köln, Mönchengladbach, München sau Stuttgart.


Limitele de viteza sunt urmatoarele:


- Autostrada: 130 km/h


- Oras: 50 km/h. 


CRACIUN si REVELION 2015 in Italia: Ce trebuie sa stii daca mergi in Italia


In cazul in care deplasarea se face cu autoturismul, turistii sunt informati ca accesul pe autostrada este permis pe baza achitarii taxelor specifice. Plata acestora se face la punctele special amenajate, plasate la intrarea sau la iesirea de pe autostrada. De asemenea, cartea verde este obligatorie.


In cazul autocarelor, pentru a putea intra in centrul marilor orase din Italia, unde sunt instituite Zone de Trafic Limitat, se platesc taxe care pot depasi cuantumul de 500 de euro. In cazul in care trebuie sa achitati amenzi auto, este necesar ca turistii sa aiba asupra lor bani lichizi.


Turistii trebuie sa stie ca pe autostrazi nu pot fi platite amenzile cu carte de credit/debit sau cec, iar neplata acestora permite punerea sechestrului administrativ asupra autovehiculului. Acest lucru presupune cheltuieli mult mai mari, motivate de plata firmelor de transport si a taxelor de custodie in parcari pentru perioada scursa pana la dovedirea efectuarii platilor.


Limitele de viteza admise sunt:


- strazi urbane (centrul localitatilor) – 50 km/ora


- strazi urbane de periferie (circonvallazione - centura) – 70 km/ora


- drumuri extraurbane (provinciale si statale) – 90 km/ora


- drumuri extraurbane principale (cu caracteristici de autostrada) – 110 km/ora


- autostrazi – 130 km/ora.


Depasirea limitelor de viteza poate atrage aplicarea unor amenzi de pana la 1.000 euro si suspendarea permisului de conducere. Purtarea centurii de siguranta este obligatorie!


Permisul de conducere romanesc este valabil in Italia pentru persoanele care nu sunt rezidente. Pentru cetatenii romani rezidenti este obligatorie efectuarea conversiei in maximum un an de la obtinerea resedintei pe teritoriul Italiei. Sistemul permiselor de conducere auto in Italia este pe baza de puncte. Fiecarui permis de conducere ii sunt alocate initial 20 de puncte, care se diminueaza in cazul incalcarii regulilor de circulatie. Incalcarea regulilor de trafic atrage suspendarea permisului.


CRACIUN si REVELION 2015 in Ungaria: Ce trebuie sa stii daca mergi in Ungaria


In cazul in care deplasarea se face cu autoturismul, turistii trebuie sa stie ca accesul pe autostrada se face in baza unei viniete care poate fi achizitionata de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinariile din Ungaria, benzinarii Mol din Romania sau on-line. Pentru transportatori exista reglementari speciale (taxare la numarul de kilometri parcursi).


Preturile vinietei pentru autoturisme sunt urmatoarele:


• 2975 HUF (cca. 10 euro ) pentru o saptamana


• 4780HUF (cca.16 euro ) pentru o luna


• 42.980 HUF (145 euro ) pentru un an.


Limitele de viteza sunt urmatoarele:


- 50 km/h in localitati


- 90 km/h in afara localitatilor


- 110 km/h pe soselele rapide


- 130 km/h pe autostrazi.


Exista si portiuni de drum cu restrictii speciale, marcate corespunzator. Depasirea limitelor de viteza se pedepseste cu amenda. In general, plata amenzilor se efectueaza in numerar. Politia emite un CEC care poate fi achitat la cel mai apropiat oficiu postal din Ungaria de locul perceperii amenzii sau prin transfer bancar din strainatate. Politia poate adopta si masura retinerii mijlocului de transport, pana la achitarea amenzii.


Aceste informatii se regasesc intr-un  "Ghid de calatorie pentru Sarbatorile de iarna” care a fost lansat de Ministerul Afacerilor Externe. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1038 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016657 (s)