"Există o prevedere pe care partidul nostru va trebui să o pună în aplicare de la anul, când sper că va fi mai bine, nu ca în ultimele luni, când colectarea taxelor a fost deazastruoasă din momentul în care un coleg de-al nostru a fost înlocuit de un liberal la Ministerul de Finanţe. Dacă ne apucăm să colectăm taxele mai bine, există posibilitatea ca în 2014 să introducem o cotă regresivă, cum scrie în programul de guvernare al nostru, al USL, de 16%, 12% şi 8%. Acum, cea de 8% să vă spun sincer nu cred că o putem face acum, dar cea de 12% pentru românii care au venituri sub 20 de milioane de lei vechi, asta trebuie să o facem. Diferenţierea înseamnă reducerea fiscalităţii pentru cei cu venituri mici şi modeste. Asta trebuie să facă PSD într-o ţară europeană", a afirmat Geoană.
Senatorul PSD Mircea Geoană a participat, sâmbătă, la Buzău, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012, care a marcat startul precampaniei pentru alegerile europarlamentare, la eveniment luând parte aproximativ 800 de social-democrat din Bucureşti, Buzău, Prahova, Brăila, Galaţi, Caraş Severin, Satu Mare, Dâmboviţa şi Argeş.Mediafax
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1118 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006133 (s)
Comentarii (0)