News Flash:

"Gala Bute" - Motivarea ICCJ: Scopul pedepsei aplicate Elenei Udrea - atins doar prin privarea de libertate

26 Iulie 2017
932 Vizualizari | 0 Comentarii
elena udrea4
Scopul pedepsei aplicate Elenei Udrea poate fi atins doar prin privarea de libertate, se arata in motivarea sentintei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) in dosarul "Gala Bute".
Instanta a mai apreciat ca gravitatea faptelor comise este sporita de faptul ca atat Elena Udrea, cat si alti inculpati din dosar ocupau functii importante in stat.
"Astfel, infractiunile comise sunt de o gravitate sporita avand in vedere ca persoane detinand functii publice importante la cel mai inalt nivel — ministru, director general al Companiei Nationale de Investitii, secretar general al ministerului sau consilier personal al ministrului — s-au implicat in mecanisme infractionale pentru favorizarea anumitor operatori economici dispusi la randul lor sa 'restituie' un procent din sumele incasate, cu consecinta atingerii semnificative a principiului liberei concurente si insusirii, fara drept, a unor importante sume de bani folosite de inculpata Udrea Elena Gabriela in interesul sau personal sau al Organizatiei PDL Bucuresti. (...) Scopul educativ si preventiv al pedepsei aplicate inculpatei Udrea Elena Gabriela nu poate fi atins decat prin privare de libertate, avand in vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, cuantumul deosebit de ridicat al sumelor de bani primite cu titlu de mita, calitatea in care a comis faptele — aceea de ministru, prejudiciul insemnat cauzat Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului", se arata in motivare.
Conform aceleiasi surse, instanta a tinut cont la stabilirea pedepselor si de modalitatea de savarsire a infractiunilor retinute in sarcina inculpatilor, dar si de cuantumul sumelor pe care Elena Udrea este acuzata ca le-a primit ca mita.
"Nu este lipsita de relevanta nici modalitatea de savarsire a infractiunilor, schemele infractionale gandite si puse in practica de inculpati pentru a intra in posesia sumelor de bani platite de agentii economici cu titlu de mita, creandu-se aparenta unor operatiuni legale. De asemenea, sumele de bani primite cu titlu de mita de inculpata Udrea Elena Gabriela in modalitatile descrise au un cuantum deosebit de ridicat, iar prejudiciul produs in dauna Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, ca urmare a achitarii contravalorii serviciilor de promovare a Romaniei cu ocazia evenimentului sportiv din luna iulie 2011 de la bugetul de stat, este semnificativ", se mai mentioneaza in motivare.
In individualizarea pedepsei aplicate Elenei Udrea, instanta a mai avut in vedere ca nu are antecedente penale, este integrata in societate si s-a prezentat la toate termenele de judecata, dar si ca nu a recunoscut comiterea faptelor retinute in sarcina sa.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnata de ICCJ, pe 29 martie, la 6 ani de inchisoare cu executare in dosarul "Gala Bute", sentinta nefiind definitiva.
Udrea a primit cinci ani pentru luare de mita, patru ani pentru aceeasi infractiune si o pedeapsa de sase ani tot pentru luare de mita, precum si sase ani pentru abuz in serviciu. Ea a fost achitata pentru folosirea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, pentru obtinerea pe nedrept de fonduri europene. Pedepsele au fost contopite, urmand ca ea sa execute pedeapsa cea mai mare — de sase ani.
In acelasi dosar, Rudel Obreja, fost presedinte al Federatiei Romane de Box, a fost condamnat la cinci ani inchisoare cu executare. Si acesta a primit mai multe pedepse: trei ani pentru complicitate la luare de minta, cinci ani pentru evaziune fiscala, alti trei ani tot pentru evaziune si a fost achitat pentru spalare de bani. Pedepsele au fost contopite si va face pedeapsa cea mai grea — de cinci ani.
Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana detinute de Elena Udrea, a primit trei ani de inchisoare cu executare.
Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzatiile de participatie improprie la abuz in serviciu si folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite.
ICCJ a mai decis ca fostul ministru Elena Udrea sa plateasca aproape 3 milioane euro despagubiri. Ea ar trebui sa achite suma de 8.116.800 lei cu titlu de despagubiri civile catre Autoritatea Nationala pentru Turism, dar si sumele de 695.367 lei si 296.076 lei, precum si sa restituie echivalentul in lei la cursul BNR de la data platii a sumei de 600.000 euro catre martorul Corin Boian si a sumei de 300.000 euro catre martorul Adrian Gardean.
In acelasi dosar, instanta a dispus ca Rudel Obreja, fost presedinte al Federatiei de Box, condamnat la cinci ani inchisoare cu executare, sa plateasca in solidar cu partea responsabila civilmente SC Euro Box Promotion SRL (fosta SC Europlus Computers SRL) catre Ministerul Finantelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despagubiri civile. Totodata, i se confisca suma de 3.000.000 lei.
AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1246 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004891 (s)