News Flash:

Fragmente din scheletul unui animal de talie marie, posibil o camila, descoperite la Timisoara - FOTO

5 Aprilie 2014
503 Vizualizari | 0 Comentarii
Fragmente din scheletul unui animal de talie mare, posibil o cămilă, au fost descoperite în Piaţa Unirii din Timişoara, unde au loc lucrări pentru reabilitarea centrului istoric, rămăşiţele datând, cel mai probabil, din secolul al XVI-lea. Arheologul Dragoş Diaconescu de la Muzeul Banatului, care desfăşoară cercetări pe şantierul din Piaţa Unirii din Timişoara, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că au fost găsite oasele unui animal de talie mare, "în mod cert" o cămilă, Diaconescu adăugând însă că arheo-zoologii vor trebui să se pronunţe cu certitudine asupra acestui lucru.

"Au fost găsite craniul, o parte din gât şi osul bazinului unui erbivor de talie mare, care nu e cal sau bovină, în mod cert e cămilă. Nu suntem arheo-zoologi aşa că determinarea va fi făcută de un arheo-zoolog. Oasele se pare că au fost aruncate într-o groapă şi datează din perioada turcească, cel mai probabil de la sfârşitul secolului al XVI-lea", a declarat arheologul Dragoş Diaconescu.


Tot în Piaţa Unirii din Timişoara, în cadrul lucrărilor de reabilitare a centrului istoric, au fost descoperite, în luna februarie, porţiuni din pavaj şi trotuare din cărămidă care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi despre care se crede că duceau spre Domul Romano-Catolic. Lucrările de reabilitare a centrului istoric din Timişoara au început la sfârşitul lunii octombrie şi sunt realizate de firma Romprest, care face lucrări de arhitectură, rutiere, de alimentare cu apă şi canalizare, reţele de alimentare cu energie electrică, instalaţii electrice pentru iluminatul public şi telecomunicaţii. La finalul lucrărilor, programat pentru iulie 2015, zece străzi vor deveni pietonale. În plus, vor fi schimbate aproape în întregime pieţele Sfântul Gheorghe, Libertăţii şi Ţarcului, excepţie făcând Piaţa Unirii, unde se vor face doar lucrări pentru înlocuirea reţelelor subterane şi a pavajului.


Totodată, proiectul prevede schimbarea mobilierului urban din zonă, iar subsolurile clădirilor istorice ar urma să fie transformate în spaţii comerciale.


Durata de execuţie a lucrărilor este de 21 de luni, iar valoarea totală a proiectului este de 53.005.711,38 lei, la care se adaugă TVA de 12.582.466,32 lei. Din acest total, contribuţia eligibilă a Uniunii Europene este de 42.013.145,55 lei, adică 80,35%, cea a bugetului de stat este de 9.228.774,35 lei, adica 17,65%, iar cea a Primăriei Timişoara este de 1.936.120,60 lei. TVA eligibilă este de 12.410.137,20 lei.


În cadrul lucrărilor, au mai fost descoperite, în Piaţa Libertăţii, obiecte din perioada ocupaţiei otomane, pereţii unei băi turceşti, un sistem de canalizare şi postamentul unei statui.


În Piaţa Sfântul Gheorghe, s-au descoperit zidurile unei moschei construite după anul 1552 şi ale Bisericii Sfântul Gheorghe, construită după anul 1754, precum şi un cimitir turcesc cu peste 80 de morminte.


În Piaţa Ţarcului, în faţa Palatului Dicasterial în care funcţionează instanţele din Timiş, au fost descoperite zidurile unei cladiri administrative din timpul Imperiului Habsburgic. Mediafax.ro

Galerie Foto

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0720 (s) | 35 queries | Mysql time :0.014523 (s)