News Flash:

Fotofobia - afectiune sau simptom?

29 August 2018
793 Vizualizari | 0 Comentarii
fotofobie

 

Fotofobia este un semn al unor patologii cum sunt: inflamația corneei sau keratita, uveita, conjunctivita, fibromialgia, opacifierea cristalinului, migrena, inflamația unor glande sebacee la pleoape, meningita, rabia, inflamația nervului optic, inflamațiile în ochi (irita), glaucomul, uscăciunea ochilor, leziunile craniocerebrale, tumorile cerebrale, comoția cerebrală și altele. Această sensibilitate a ochiului este asociată și cu stimularea ochilor la lumină puternică (atunci când te uiți la soare) dar și la lumina artificială mai puternică, dar și cu arsurile solare.

Fotofobia, sensibilitatea ochiului la lumină
Ochiul are nervi senzoriali și din cauza unor suferințe sau boli aceștia pot fi iritați, astfel apare tendința de a prefera locurile întunecate sau de a evita lumina. Fotofobia poate fi recunoscută prin apariția durerii la globul ocular din cauza luminii puternice. Sensibilitatea la lumină se poate trata dar trebuie cunoscută cauza care a produs-o. Inflamația corneeei este una din cele mai frecvente cauze ale sensibiității ochiului la lumină. Procesele inflamatorii afectează terminațiile nervoase din cornee și la lumină apar simptome de durere și se produce reflexul de clipire. Uveita, conjunctivita, irita sunt alte cauze ale fotofobiei și ale durerii la globul ocular din cauza intensității luminii. Defectele congenitale și albinismul (ori lipsa de pigmentare a irisului) pot cauza sensibilitate la lumină.

Nu suporti lumina? Iata care ar putea fi cauzele fotofobiei si cele mai bune remedii

Vederea încețoșată
Potrivit medicilor fotofobia este asociată cu anumite boli: rabia, meningita, comoția, migrena, abraziunea corneei, episclerita (ochiul roșu), cataracta, tumorile la nivelul creierului, leziunile craniocerebrale, arsurile oculare, botulismul, arsurile solare, sindromul Sjogren, inflamația nervului optic. Prin consult oftalmologic se poate afla cauza sensibilității la lumină puternică. Principalele simptome ale fotofobiei sunt: durerea la globul ocular, roșeața, mâncărimea, cefaleea, vederea neclară, inflamațiile oculare, amețeala, leziunile la ochi, stările de greață, tulburările auzului. Administrarea unor medicamente poate da efecte secundare și de fotofobie, dar și consumul de droguri (cocaina, amfetaminele). Astfel de medicamente ce afectează ochiul (produce sensibilitatea acestuia la lumină puternică) pot fi: fenilefrina, ciclopentolatul, tropicamida și altele.

Picăturile de ochi ajută în tratamentul sindromului de ochi uscat, Foto: uniqsoblog.blogspot.ro
Sindromul de ochi uscat se manifestă prin fotofobie, dureri în ochi greu de suportat, vedere încețoșată, roșeață excesivă a ochilor, mâncărime, senzație de ardere la ochi, de corp străin în ochi, tendința de a clipi des, lăcrimare crescută, disconfort la citit. Purtarea timp îndelungat a lentilelor de contact (mai ales de calitate inferioară) poate fi o cauză a fotofobiei. Bolile inflamatorii pot produce sindrom de ochi uscat și fotofobie, acestea se tratează cu medicamente antibiotice (de combatere a agenților bacterieni). Oamenii pot suferi de fotofobie și de sindromul de ochi uscat din cauza avitaminozei, bolilor țesutului conjunctiv, tulburărilor endocrine (deficitului de estrogeni), menopauzei, premenopauzei, bolii Parkinson, disfuncțiilor glandei lacrimale, folosirii lentilelor de contact neadecvate ca mărime sau de calitate scăzută, factorilor de mediu (vânt, aer poluat, aer uscat), consumului de medicamente antihipertensive, contraceptive orale, beta-blocante, corticosteroizi și altele.


fotofobia keratita conjunctivita
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1128 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006139 (s)