News Flash:

FOTO - ACCIDENT MORTAL: O femeie si-a pierdut viata in urma unei coliziuni dintre un Audi si un autocamion

5 Decembrie 2013
526 Vizualizari | 0 Comentarii
UPDATE 14:52 - "Constantin A., in varsta de 53 de ani, din Targu Frumos, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers si a intrat in coliziune cu un autocamion, care circula pe acelasi sens de mers, respectiv catre Letcani. Autoturismul Audi a ricosat in capul de pod. In urma impactului o femeie si-a pierdut viata. Pe numele conducatorul auto s-a deschis dosar penal de vatamare corporala din culpa si ucidere din culpa", a declarat subinspector Alexandru Chelaru, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.


UPDATE 13:36 - Medicii au declarat decesul in cazul femeii care a necesitat resuscitare, dupa ce aceasta a fost scoasa din fiarele contorsionate ale masinii. Nici starea conducatorilor auto din cele doua autoturisme nu este buna, acestia avand multiple fracturi si leziuni interne.

UPDATE 12:49 - Carosabilul a fost eliberat partial, insa coloanele de masini inca se intind pe o distanta de aproximativ cinci kilometri, incepand de la Antibiotice.

UPDATE 12: 15 - Dupa primele verificari a rezultat ca soferul autoturismului Audi, in timp ce se indrepta dinspre Targu Frumos spre Iasi s-a angajat intr-o depasire. Observand ca nu poate face manevra, acesta a incercat sa revina pe banda initiala, insa a fost lovit violent de un TIR incarcat cu marfa. Autoturismul a fost proiectat intr-un podet de la marginea drumului, accidentul fiind soldat cu trei victime. Ultima victima ramasa in masina a fost scoasa in viata, constienta, fiind dusa de urgenta la spital. In continuare se efectueaza cercetaripentru a stabili cauzele producerii accidentului rutier.

UPDATE 12:11 - "Echipajele SMURD a intervenit la accidentul grav cu trei victime dintre un autoturism si un camion, petrecut la Valea Lupului. Un sofer policontuzionat a ajuns in Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul Sfantul Spiridon, la fel ca si celalalt sofer si o femeie incarcerata. Una dintre victime este resuscitata in acest moment", a precizat medicul Diana Cimpoesu, sef SMURD Iasi.

UPDATE 11:48 - Prima victima scoasa din masina este resuscitata in aceste momente de medicii de la SMURD prezenti la fata locului, in timp ce zece pompieri incearca sa descarcereze si cealalta persoana ramasa blocata in masina complet distrusa

UPDATE 11:39 - Accidentul s-a produs dupa ce un camion care transporta marfa a lovit din lateral un autoturism Audi, in timp ce se indrepta spre localitatea Valea Lupului. Masina a fost facuta praf de camion si izbita de un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu doua victime, una fiind deja descarcerata din autoturismul Audi, insa are slabe sanse sa supravietuiasca. A doua victima este in continuare blocata intre fiarele contorsionate. Pompierii si angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) incearca sa o scoata  din masina. In zona unde s-a produs accidentul s-a format o coada de masini pe o distanta de doi kilometri si se circula pe un singur sens.

STIRE INITIALA - Politistii si medicii sunt in alerta, dupa ce o persoana a sunat la numarul unic de urgenta 112 si a anuntat ca in Valea Lupului s-a petrecut un accident violent, chiar in apropiere de Antibiotice. Potrivit spuselor persoanei care a sunat la 112, accidentul rutier s-ar fi soldat cu mai multe victime. In zona se indreapta mai multe echipaje de la Politie si de la SMURD, care urmeaza sa acorde ingrijiri ranitilor.

distrusa stire initiala
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1101 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013141 (s)