News Flash:

Fostul sef al ANI, arestat pentru 30 de zile

18 Martie 2015
302 Vizualizari | 0 Comentarii
Horia Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile, in dosarul in care este acuzat ca, alaturi de alti fosti membri ai comisiei pentru stabilirea despagubirilor din ANRP, a aprobat despagubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro, a decis instanta suprema.


Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a judecat propunerea de arestare a procurorilor DNA pentru Horia Georgescu si alti trei fosti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), precum si pentru patru experti evaluatori.



Astfel, instanta a decis arestarea lui Georgescu, precum si a lui Mihnea-Remus Iuoras, Ingrid Popa-Mocanu si Constantin-Catalin Canangiu, alaturi de expertii evaluatori - Gheorghe Visoiu si Alexandru-Florin Hanu.


In ceea ce ii priveste pe expertii evaluatori Neculai Nistor si Dorin-Cornel Drula, instanta a dispus ca acestia sa fie cercetati in arest la domiciliu pentru 30 de zile.


Decizia poate fi contestata la aceeasi instanta, nefiind definitiva, dar va fi aplicata de indata.


Toti cei sapte fosti membri ai comisiei din ANRP, precum si expertii evaluatori sunt acuzati de abuz in serviciu.


In acelasi dosar, procurorii au dispus cercetarea sub control judiciar a presedintelui din perioada in care s-au acordat respectivele despagubiri, Ingrid Zaarour, ea demonstrandu-le anchetatorilor ca sufera de o boala incurabila.


Procurorii anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si fata de deputatul PNL Theodor-Catalin Nicolescu si fata de fostul vicepresedinte al comisiei din ANRP, Remus Virgil-Baciu. Mediafax.ro

horia georgescu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1144 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023401 (s)

loading...