News Flash:

Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura, adus la DNA

20 Ianuarie 2015
575 Vizualizari | 1 Comentarii
Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura a fost adus de anchetatori, marti, la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), pentru a da declaratii intr-un dosar privind fapte de coruptie, potrivit unor surse judiciare. Ovidiu Putura este suspectat de trafic de influenta si luare de mita, in legatura cu solutionarea unui dosar, precum si legat de interventii pentru ca o persoana sa promoveze un concurs pentru notari stagiari, spun surse judiciare.


Ovidiu Putura a fost adus la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), de ofiteri de politie, dupa ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere.


Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca Ovidiu Putura a fost citat intr-un dosar in care este suspectat de trafic de influenta si luare de mita. Faptele ar avea legatura cu solutionarea unui dosar civil si cu posibile interventii in sprijinul unei persoane care voia sa dobandeasca, in urma unui concurs, calitatea de notar stagiar. In cel de-al doilea caz, Ovidiu Putura ar fi promis ca, din functia pe care o detinea atunci in Ministerul de Justitie sau printr-un functionar, poate influenta membrii comisiilor de examinare de la Camera Notarilor Publici.


Ovidiu Putura a fost eliberat din functia de secretar de stat la Ministerul Justitiei in 24 februarie 2014, functie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Putura (PNL) a fost judecator si director la Directia de contencios administrativ din Ministerul Justitiei.


In 17 ianuarie 2014, Ovidiu Putura a fost numit in functia de presedinte al Consiliului de Administratie al companiei CFR. In aceeasi zi, Ministerul Justitiei preciza ca Ovidiu Putura poate fi, in paralel, si secretar de stat in MJ si membru in consiliul de administratie al unei regii autonome, respectiv al CFR, dupa ce Guvernul a aprobat un memorandum in acest sens. Ministerul Justitiei a transmis aceste precizari dupa ce presa a vehiculat, imediat dupa investirea lui Ovidiu Putura, ca acesta nu poate fi membru in CA al CFR, deoarece are calitatea de judecator pe durata detasarii la MJ.


In iunie 2014, Ovidiu Putura a fost sanctionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca a detinut, in paralel, functia de membru in Consiliul de Administratie al CFR si pe cea judecator.


Sectia pentru judecatori a CSM a admis atunci actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva magistratului Ovidiu Putura, avertismentul fiind dat pentru "incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si procurorii".


Oficiali din Inspectia Judiciara precizau, pentru MEDIAFAX, ca Ovidiu Putura a incalcat articolul 8 litera c) al Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, care stipuleaza faptul ca "judecatorilor si procurorilor le este interzis sa aiba calitatea de asociat sau de membru in organele de conducere, administrare sau control la societati civile, societati comerciale, inclusiv banci sau alte institutii de credit, societati de asigurare ori financiare, companii nationale, societati nationale sau regii autonome".


Ovidiu Putura declara atunci, pentru MEDIAFAX, ca actiunea Inspectiei Judiciare este una "nejustificata", pentru ca ar fi fost facuta o interpretare gresita a legii.


"In perioada in care am fost secretar de stat, am fost suspendat din magistratura, evident. Ei au avut o interpretare gresita a legii, de la ideea ca am avut calitatea de judecator anterior si ulterior numirii in functia de secretar de stat si, astfel, as fi fost incompatibil", spunea fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei.

ovidiu putura
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Marian  | #180
Cautam Operatori calculator pentru publicare anunturi.
Se lucreaza comod de acasa aprox 3 ore pe zi
Cerinte:
- cunostinte minime PC
- necesar calculator
- conexiune internet
- rabdare
- seriozitate
Nu este necesara experienta.
Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail(contactati-ma NUMAI SI NUMAI pe e-mail).ACOLO VETI GASI TOATE RASPUNSURILE LA TOATE INREBARILE ATATA TIMP CAT CITITI CURSURILE
Veti trece mai intai prin instruire apoi care doriti, o sa incepeti sa lucrati.
Program part-time.
Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice.
Cereti detalii la adresa : marianpirciu@yahoo.com,
marianpirciu56@gmail.com
Oferim si solicitam seriozitate!
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1185 (s) | 35 queries | Mysql time :0.038004 (s)