News Flash:

Fostul primar al Hunedoarei a renuntat la greva foamei

22 Noiembrie 2013
420 Vizualizari | 0 Comentarii
Ovidiu Hada
Fostul primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, a renunţat vineri să mai facă greva foamei în Penitenciarul Bârcea Mare, după un protest de trei zile pentru că nu i s-a permis să primească o pătură suplimentară, de acasă.

Ovidiu Hada a fost vizitat joi după-amiază, în închisoare, de reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti. 

Reprezentanţii penitenciarului afirmă însă că nu poate fi stabilită o legătură între protestul deţinutului şi întâlnirea pe care Hada a avut-o cu cei de la Ambasada SUA, acesta având dublă cetăţenie, română şi americană. 

'Vizita reprezentanţilor Ambasadei SUA a fost programată înainte ca Ovidiu Hada să fi declarat că intră în refuz de hrană', a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, Florin Berar.

Ovidiu Hada a intrat în greva foamei la începutul acestei săptămâni, susţinând că nu i s-a permis să primească o pătură suplimentară, adusă de familie. Reprezentanţii penitenciarului au explicat că deţinutul a solicitat acest lucru în luna octombrie, în condiţiile în care suplimentarea cazarmamentului putea fi aprobată doar din luna noiembrie. Hada nu a mai revenit însă cu o cerere către conducerea penitenciarului.

Fostul primar al municipiului Hunedoara este închis în Penitenciarul Bârcea Mare, unde ispăşeşte o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, în derularea unor achiziţii publice. 

Ovidiu Hada a fost primar al muncipiului Hunedoara în perioada 2008-2012. 

ovidiu hada
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0915 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010638 (s)