News Flash:

Fonduri pentru drumuri care deservesc zone industriale, de dezvoltare economica

10 Octombrie 2013
593 Vizualizari | 0 Comentarii

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Sova, a declarat, joi, la Targoviste, într-o conferinta de presa, ca în bugetul pentru anul viitor vor fi introduse fonduri pentru drumuri care deservesc zone cu potential industrial sau economic.

''In bugetul pe anul viitor încercam sa cream, pentru prima data, niste fonduri alocate special pentru drumuri care servesc zone industriale sau cu potential industrial sau de dezvoltare economica. Este foarte important si în interiorul judetelor peste tot exista astfel de situatii'', a precizat Sova.

In cazul judetului Dambovita, un astfel de drum ar putea fi Baldana-Titu, mai ales ca la Titu este Centrul Tehnic Renault.

''Cred ca cea mai importanta investitie aici în judet este pe tronsonul de drum national Baldana-Titu, acela cred ca ar fi primul, si al doilea sa rezolvam problemele la podul de la Viisoara. Vor stabili autoritatile locale care sunt restul prioritatilor si vom stabili în functie de finantarea aprobata ce se poate realiza'', a adaugat Sova.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Sova, a fost prezent, joi, în judetul Dambovita unde a inaugurat podul peste Arges de la Ionesti si a sustinut o conferinta de presa la sediul PSD Dambovita. AGERPRES


targoviste
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0827 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013008 (s)