News Flash:

Fiul unui primar, considerat un elev mediocru, notat cu 10 la Evaluare! Intervine DNA!

21 Iulie 2016
179 Vizualizari | 0 Comentarii
rezultate admitere
Cazul fiului primarului orasului sucevean Salcea, sesizat dupa ce elevul a obtinut nota 10 la proba de Limba romana a evaluarii nationale, in conditiile in care, potrivit parintilor din scoala pe care a absolvit-o, acesta era un elev mediocru, a fost declinat spre cercetare DNA Suceava.


Purtatorul de cuvant al Parchetului Tribunalului Botosani, Valeriu Iulian Chihaia, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, ca a existat o sesizare a ISJ Botosani legata de examenul de evaluare nationala, dar ca dosarul a fost declinat catre DNA - Serviciul Teritorial Suceava, intrucat nu era de competenta Parchetului botosanean.


Ministerul Educatiei sesizase Parchetul din Botosani dupa ce fiului primarului orasului Salcea, Ioan Stefan Lungu, a obtinut nota 10 la proba de Limba romana a evaluarii nationale, in conditiile in care, potrivit parintilor din scoala pe care a absolvit-o, acesta era un elev mediocru.


"Am fost sesizati prin Telverde, moment in care am solicitat expertului corpului de control al ministerului din zona si monitorului Ministerului Educatiei Nationale sa verifice atat la comisia judeteana de examen din Suceava, la centrul de examen, cat si comisia de evaluare zonala din Botosani. Au fost sesizate institutiile de cercetare penala din Botosani, exista o ancheta in curs. Daca cercetarea aflata in curs stabileste frauda la examen, Ministerul Educatiei aplica prevederile metodologiei de examen, respectiv anularea lucrarii si nota 1 pe lucrarea respectiva”, declara Mirabela Amarandei, purtatorul de cuvant al ministerului, pentru MEDIAFAX.


Inspectorul scolar general al judetului Suceava, Gheorghe Lazar, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, ca institutia pe care o conduce a facut o ancheta in acest caz si a transmis datele Ministerului Educatiei. Potrivit lui Gheorghe Lazar, ancheta ISJ Suceava a vizat conditiile in care s-a desfasurat examenul.


Surse locale spuneau ca sesizarea in cazul fiului primarului orasului Salcea, Ilie Lungu, a fost facuta de cativa parinti, carora li s-a parut ciudat ca un elev de 5,6,7 sa ia nota 10 la proba de Limba romana.


Ioan Stefan Lungu de la Scoala Gimnaziala "Mandache Leucov” din Prelipca, orasul Salcea, a obtinut la evaluarea nationala media 9,12, fiind notat cu 10 la Limba romana si cu 8,25 la Matematica.


El a intrat cu media de admitere 8,83 la Colegiul Tehnic ”Al I Cuza” din Suceava, aceasta fiind a treia medie de admitere la acest colegiu, primii doi avand mediile 9,17, respectiv 9,13.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1148 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017404 (s)

loading...