News Flash:

Filarmonica Banatul a oferit un CONCERT de neuitat de Anul Nou

2 Ianuarie 2014
442 Vizualizari | 0 Comentarii
Sala Capitol a fost arhiplină în seara de Revelion, la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii Banatul, iar cei care nu au mai găsit locuri au fost poftiți pe scenă, alături de orchestră. Privilegiu pe care l-au “plătit” cu “obligația” de a cânta alături de artiștii filarmonicii. Câțiva membri ai corului, strategic plasați în mijlocul publicului, i-au ajutat să se achite onorabil de misiune. Dirijat cu impecabilă eleganță de maestrul Peter Oschanitzky, care a indus un sunet plin, spumos, orchestrei simfonice, Concertul de Anul Nou a avut în program, alături de binecunoscute valsuri și polci, câteva partituri rar cântate, aduse chiar de dirijor care a răscolit “sertarul cu Strauss” special pentru acest eveniment, precum Marșul egiptean sau Polca palavrelor. Piesele au fost ilustrate cu proiecții video.

La fel ca melomanii, membrii orchestrei și-au putut etala cele mai sărbătorești ținute vestimentare, așa încât roșul aprins, tonuri de roz și de auriu au colorat tabloul scenic. Programul muzical a fost prezentat de directorul Ioan Coriolan Gârboni, care a oficiat și “ritualul Fortunei”, la tombola cu care publicul și-a putut testa norocul în prag de nou an. În pauza concertului, audienții au fost poftiți la un pahar de vin fiert, din partea gazdelor.


Primul concert din 2014 al Filarmonicii Banatul este programat în 10 ianuarie de la ora 19 și îi va avea soliști, sub genericul Familii de muzicieni, pe Cora Petrila (vioară), Andreea Petrila (violoncel), Gabriela Petrila (vioară), Lucian Petrila (vioară). TION.ro


sala capitol filarmonicii banatul
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0755 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012269 (s)