News Flash:

Fiii primarului din Deta, condamnati la inchisoare cu executare

4 Octombrie 2013
651 Vizualizari | 0 Comentarii

 Fiii primarului din Deta, Calin si Bogdan Roman, au fost condamnati, joi, de magistratii Curtii de Apel Timisoara, la închisoare cu executare alaturi de toate persoanele implicate în scandalul din 2011


Cei doi frati Roman au primit cate trei ani cu executare, la fel ca si victima lor, Alexandru Stefan, iar ceilalti trei inculpati (Daniel Barzan, Radu Ghoerghel si Stramtu Vasile), cate doi ani de închisoare.


Curtea a schimbat încadrarea infractiunii din loviri si alte violente în încaierare si a admis recursul Parchetului, condamnandu-i pe toti cei implicati în scandal.


Sentinta este definitiva si în termen de 24 de ore ei trebuie sa se prezinte la cel mai apropiat sediu de Politie sau direct la Penitenciarul Timisoara pentru încarcerare. Judecatorii Curtii timisorene de Apel au mentinut pedepsele primite initial de cei implicati în scandal, dar au transformat suspendarea în executare.


Toti condamnatii în cauza au fost implicati într-un scandal care a avut loc în vara lui 2011 într-un bar din Deta, care s-a lasat cu batai si cu scandal atat în local, cat si în fata imobilului.


Judecatoria Deta hotarase anterior pentru Bogdan Roman - trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere si termen de încercare opt ani, pentru Calin Roman - trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere si termen de încercare de sapte ani, pentru Barzan Daniel - doi ani de închisoare cu suspendare si termen de încercare patru ani, pentru Gherghel Radu si Stramtu Vasile - doi ani cu suspendare conditionata si patru ani termen de încercare.


Victima Stefan Alexandru a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere si termen de încercare sapte ani. AGERPRES


alexandru stefan recursul parchetului
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0992 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012333 (s)