News Flash:

Festivalul Papricasului a reunit la Buzias mii de pofticiosi

13 Octombrie 2014
1777 Vizualizari | 0 Comentarii
Festivalul Papricasului
Mii de pofticiosi din partea de vest a tarii au fost prezenti la Buzias, in acest sfarsit de saptamana, pentru a se bucura de cea de-a sasea editie a Festivalului Papricasului. Duminica s-au incins ceaunele, iar cei care au participat la eveniment au putut gusta preparate alese: de la papricas in paine la papricas cu carne de porc, vita, pui, ied sau chiar cerb lopatar. Ca in fiecare an, la Buzias au fost premiate cele mai delicioase papricasuri. Mai greu a fost cu ajunsul la festival…
Inca de la primele ore ale diminetii de duminica, timisorenii au pornit la drum catre Buzias, unde ii asteptau mancaruri alese si foarte multa voie buna. Festivalul Papricasului a ajuns la cea de-a sasea editie, transformandu-se intr-un eveniment de proportii.
Duminica, mii de persoane au venit la festival, iar organizatorii estimeaza ca, in total, in acest week-end, au trecut pe la festivalul de la Buzias peste 12.000 de persoane. Numarul mare de participanti a transformat localitatea intr-o enorma parcare, strazile din apropierea parcului din Buzias, unde a avut loc evenimentul, fiind pline de masini.
Pe drumul dintre Timisoara si Buzias s-a mers greu din cauza numarului mare de persoane care au incercat sa ajunga la festival si mai ales a faptului ca podul de la Albina este tot in lucrari, motiv pentru care se circula cu restrictii in zona. Cozile de masini s-au intins pe mai multi kilometri, iar unii dintre soferi s-au plans ca au stat zeci de minute in trafic in zona respectiva. Politistii rutieri au fost prezenti in zona podului de la Albina pentru a directiona traficul in cursul dupa-amiezii.
Odata ajunsi la Buzias insa, oamenii au avut de ales intre o multime de bunatati. Asa cum era de asteptat, vedeta festivalului a fost papricasul, iar duminica dimineata bucatarii au incins ceaunele. Astfel, vizitatorii au putut sa se bucure de papricas atat in forme traditionale, cat si de unele variante mai inventive: papricas cu galuste, cartofi, fasole ori varza, cu porc, vita, pui, ied sau cerb lopatar ori papricas in paine, ca sa enumeram doar cateva. Preturile au fost de la 10 lei portia pana la 15 lei cu salata ori muraturi pe langa.
La ora 13, juriul a degustat din mancarea pregatita de zecile de echipe care au intrat in concurs si a desemnat castigatorii, printre acestia aflandu-se si bucatari timisoreni.
„Au fost in concurs 48 de ceaune, 57 in total, pentru ca unele au mai fost cu sarmale, fasole, care nu au intrat in concursul traditional. Au veni 38 de firme, din Satu-Mare, Arad, Caras-Severin, Hunedoara si am avut o echipa din Szeged. Premiul I l-a castigat echipa din Satu-Mare, cu un gulas extraordinar de vita, locul II echipa din Arad, iar locul III o echipa din Timisoara. Au mai fost date si doua premii speciale: Premiul Inimii, pentru echipa bucatarilor din Penitenciarul Timisoara si pentru echipa din Szeged”, a declarat Sorin Munteanu, directorul statiunii Buzias si unul dintre organizatorii festivalului, scrie tion.ro.
N-au lipsit nici mititeii, frigaruile ori hamsiile, iar oferta a fost variata si la capitolul desert: de la placinta cu dovleac la cozonaci si clatite.
Festivalul Papricasului le-a oferit celor prezenti nu doar bucate alese, ci si un program artistic pe masura. Vizitatorii s-au putut bucura de spectacole folclorice pregatite de ansambluri din vestul tarii: „Izvorasul” din Buzias, „Banateana” din Timisoara, „Sveti-Nicola” din Deta, „Datini aradene” din Arad si Periam, „Bujoreanca” din Traian Vuia, „Bocsana” din Bocsa, „Vermesana” din Vermes si „Satu meu” din Ramna – Caras-Severin, „Hora Timisului” din Timisoara, „Iedera” din Otelu Rosu – Caras-Severin, „Doina Timisului” din Timisoara, „Pusta Banatului” din Timisoara si „Boldureanca” din Boldur. Au intretinut atmosfera solistii: Adrian Stanca, Liliana Savu Badea, Cornelia Lupulescu, Ramona Torzan Gombos, Traian Barbu, Luminita Istodor, Mircea Cartisorean, Adriana Curtu Voaidos, Carmen Ienci si multi altii.
Evenimentul nu a scapat neobservat nici de politicieni, care au profitat de multimea adunata la festival pentru a-si face campanie electorala. Astfel, printre ceaunele incinse s-a plimbat si Nicolae Robu alaturi de alti membri ai PNL, dar si candidatul independent Monica Macovei.

festivalului papricasului buzias
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1337 (s) | 43 queries | Mysql time :0.013117 (s)