News Flash:

Fanii lui Schumacher s-au strans in fata spitalului din Grenoble cu mesaje emotionante: "Azi, de ziua ta, vrem ca tu sa ne faci un cadou. Fa-te bine, Schumi!"

3 Ianuarie 2014
465 Vizualizari | 0 Comentarii
UPDATE 15:03 Numărul fanilor Ferrari care s-au strâns în faţa spitalului din Grenoble pentru a transmite un mesaj lui Michael Schumacher, care împlineşte azi 45 de ani, este în continuă creştere. Un grup de suporteri au venit cu un banner pe care au scris un mesaj emoţionant: "Azi, de ziua ta, vrem ca tu să ne faci un cadou. Fă-te bine, Schumi!" Câţiva fani au încercat chiar să intre în spital, pentru a-i ura personal "La Mulţi Ani" germanului, dar s-au lovit de refuzul forţelor de ordine. 
UPDATE 13:27 Tot mai mulţi fani ai lui Michael Schumacher s-au strâns în faţa spitalului din Grenoble, locul unde germanul este internat în urma accidentului de schi din 29 decembrie. Suporterii Ferrari şi ai lui Schumi au desfăşurat un steag imens în parcarea spitalului din oraşul francez şi au postat poze pe Twitter. 
UPDATE 13:10 Primii fani ai lui Michael Schumacher, membrii ai Fan-Clubului Ferrari şi-au făcut apariţia în faţa spitalului din Grenoble în jurul orei 12:00. Aceştia sunt îmbrăcaţi în roşu şi au adus cu ei steaguri şi pancarte cu mesaje de încurajare pentru fostul campion mondila din Formula 1. 
UPDATE 12:38 Premierul Victor Ponta a postat, vineri, un mesaj pe pagina de Facebook, în care îi urează multă sănătate campionului de Formula 1, Michael Schumacher, la împlinirea a 45 de ani şi îşi exprimă speranţa ca momentele foarte grele de încercare prin care acesta trece să fie depăşite cu bine. "Astăzi, marele campion de Formula 1, Michael Schumacher, împlineşte 45 de ani. Sper ca momentele foarte grele de încercare prin care trece să fie depăşite cu bine! Multă sănătate!", a scris premierul Ponta, pe pagina de Facebook. Victor Ponta este cunoscut pentru pasiunea pentru cursele de automobile, participând chiar la competiţii oficiale în calitate de copilot.


UPDATE 11:43 Corinna, soţia lui Michael Schumacher, a sosit şi ea la Spitalul din Grenoble. Din păcate, ploaia rece şi deasă care s-a abătut asupra oraşului francez i-a împiedicat, cel puţin pe moment, pe fanii fostului pilot german de F1 să se strângă în faţa spitalului. Singurii care sunt în continuare în faţa stabilimentului din Grenoble sunt jurnaliştii, care aşteapăt veşti noi despre Schumi. Mediafaxe.ro




 

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0999 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010689 (s)

loading...