News Flash:

Familia Carpaci, care a preluat o cladire a Spitalului de Copii Timisoara, are 144 de proprietati

13 Noiembrie 2013
1643 Vizualizari | 2 Comentarii

Familia Carpaci, care a preluat recent un imobil al Spitalului de Copii Timişoara, este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraş, avand 144 de proprietăţi, majoritatea în zona centrală, autorităţile cerand sprijinul Guvernului în cazul romilor ce au cumpărat sute de clădiri din Timişoara.

Sute de clădiri istorice, în proprietatea familiilor de romi. Ciuhandu: "S-a lucrat mană în mană - notari, avocaţi, instanţe"

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, în oraş au fost inventariate peste 14.500 de imobile considerate istorice, construite înainte de anul 1945, iar dintre acestea 938 sunt monument istoric, conform legii.

Cateva sute dintre aceste clădiri, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Iniţial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin ameninţări sau şicane, au determinat familiile rămase în clădire să vandă sub preţul pieţei.

Conform presei locale, "romii de catifea" sau "mafia imobiliară ţigănească" au pornit, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, o adevărată "vanătoare de imobile istorice". Presa a relatat că, avand ajutorul unor funcţionari din Primărie, romii sau avocaţii lor au aflat cine sunt moştenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobile istorice în valoare de milioane de euro. Odată ce aflau numele moştenitorilor, romii îi convingeau pe aceştia să le vandă vilele sau măcar apartamente din aceste vile. După ce reuşeau să intre în imobil, se trecea la faza a doua, în care, prin diferite modalităţi, îi obligau pe proprietarii celorlalte apartamente să le vandă la preţ redus locuinţele, pană deveneau proprietari pe întregul imobil, scria presa timişoreană.

Cei care s-au văzut nevoiţi să-şi vandă locuinţele unor familii de romi povesteau că, în miez de noapte, se trezeau cu bătăi în uşă, cu inundaţii în casă sau chiar cu excremente pe uşa de la intrarea în locuinţă, iar în unele cazuri erau ameninţaţi sau îmbranciţi.

Presa locală a relatat deseori despre Ionelaş Carpaci şi Vişinel Stancu ca fiind conducătorii unor clanuri de romi care s-au îmbogăţit în timpul administraţiei fostului primar al Timişoarei Ghorghe Ciuhandu, al cărui nume a fost asociat cu clanurile de romi care au acaparat mai multe străzi din centrul oraşului, în urma unor retrocedări.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a spus că de-a lungul anilor a făcut anchete interne în Primărie, avand plangeri că unii funcţionari i-au ajutat pe romi să intre în proprietatea unor imobile istorice, dar că nu a obţinut niciodată suficiente dovezi pentru a-i sancţiona.

Ciuhandu acuză că "foarte multe falsuri" în acte au fost făcute de funcţionarii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu complicitatea unor notari sau avocaţi care au lucrat "mană în mană".

"Au fost hotărari judecătoreşti prin care s-au retrocedat imobile către foştii proprietari şi ăştia au vandut mai departe romilor. Instanţele nu aveau cum să retrocedeze direct familiilor de romi pentru că acestea nu aveau proprietăţi. Majoritatea cazurilor au ajuns, în final, la romi şi ei s-au intabulat. Primăria Timişoara a apărat interesele statului, mai ales în cazul spitalelor, fiind instituţii publice şi cu un regim mai special. Proprietarii, neprimindu-le imediat, intrau pe cale judecătorească în instanţe şi le caştigau. In situaţiile de acest gen, noi eram chiriaşi. Aceeaşi situaţie era la fostul Spital de Oncologie, care a fost retrocedat fostului proprietar, care apoi a vandut clădirea unei familii de romi. Eu cred, şi aceasta este părerea mea personală, că au lucrat mană în mană diverşi: notari, avocaţi, instanţe", afirmă fostul primar.

Gheorghe Ciuhandu mai spune că a fost ameninţat de familiile de romi pe care le-a "deranjat" atunci cand era la conducerea Primăriei Timişoara.

"M-au ameninţat în fel şi chip pentru că le-am demolat case. Construiau fără autorizaţie şi erau în flagrantă încălcare a legii, dar acolo unde instanţa a decis nu prea am avut ce face. Imi amintesc că mi-au pus la telefon, noaptea, să îmi cante Prohodul şi apoi mă întrebau «ţi-e bine, mai trăieşti? Cand m-am dus la Parchet şi am spus, mi-au zis să depun în scris", a adăugat Ciuhandu.

 

Fostul prefect de Timiş Ovidiu Drăgănescu: "Nici Primăria şi nici instanţele nu au verificat procurile cu care romii veneau să îşi revendice casele"

Şi fostul prefect de Timiş Ovidiu Drăgănescu spune că a încercat să stopeze fenomenul, dar că nu a primit sprijin.

"Nici eu nu bănuiam că sunt chiar atatea proprietăţi, că trec de sută per clan, e stupefiant, mai ales că majoritatea nu sunt apartamente de blocuri necăjite, ci toate sunt proprietăţi din zona istorică, zonele protejate ale Timişoarei, în care locuiau varfurile intelectualităţii oraşului, profesori, medici. Cu atat mai grav e că aceste sute de proprietăţi înseamnă sute de destine izgonite din propriile case, sute de acte de şantaj ori violenţă şi sute de eşecuri ale statului de a interveni prin instituţiile sale. Eu am încercat şi, din păcate, am fost singurul, o spun fără aroganţă, pentru că nu m-a ajutat nimeni, am fost singurul care a încercat să tragă un semnal de alarmă", a declarat Drăgănescu.

El spune că unele instituţii nu au verificat cu atenţie actele cu care romii veneau să îşi revendice proprietăţile.

"Am conştientizat la nivelul instituţiilor că în acest oraş Codul Penal este încălcat pe jumătate. După plecarea mea, au apărut doar cateva cazuri, e drept rare avand în vedere complexitatea fenomenului, în care unii baştani au ajuns în faţa legii. Mă refer aici la cazul Centrului Cultural Francez, era primul caz în care unui rom care avea un fals document de la un urmaş i s-a întocmit dosar la Parchet pentru fals şi uz de fals. Aceasta pentru că nici Primăria şi nici instanţele nu au verificat acele procuri cu care romii veneau să îşi revendice casele. Incă din 1997, cand eram deputat, am avut primele sesizări la cabinetul meu din partea unor cetăţeni care locuiau pe strada Trandafirilor şi care mi-au spus că e vorba de procuri false care erau folosite pentru redobandirea unor apartamente. De atunci am încercat la Ministerul de Interne, am cerut şi colegilor de la SIE să verificăm prin diaspora dacă mai există persoanele respective şi dacă se poate lua legătura cu ele. Pentru Bucureşti fenomenul părea foarte îndepărtat, iar pentru Timişoara, toate persoanele care au condus vremelnic Primăria, Prefectura, Poliţia şi instanţele nu au văzut acest fenomen. Nu a existat", a declarat Drăgănescu.

Drăgănescu a spus că instituţiile locale nu s-au folosit de dreptul de preempţiune pentru a cumpăra casele care mai tarziu au ajuns în proprietatea romilor.

"Ce se mai poate face? Este foarte tarziu, deoarece mai e puţin şi faptele vor fi prescrise. In 2007, cand se împlineau cei zece ani în care nu se puteau vinde, potrivit Legii retrocedărilor, iar romii puteau merge la notar să îşi ia casele, am cerut ca Primăria, Consiliul Judeţean, Ministerul Culturii prin direcţiile sale, să se folosească de dreptul de preempţiune. Căci pană atunci, foştii proprietari şantajaţi vindeau prin procură. Toate se vindeau legal la notar, şi cu promisiune de vanzare, abia din 2007. Primăria putea atunci să meargă să îşi exercite dreptul şi am sesizat să îl folosească şi să cumpere la preţul indicat în promisiunea de vanzare. Dar nu s-a folosit de el. A fost, din păcate, o lecţie amară a instanţei pe care a dat-o instituţiei. Mi-a respins acţiunea şi mi s-au pus şi despăgubiri imense ca să mă oprească din acţiunea mea, ca Instituţie a Prefectului. Aşa că Primăria, Consiliul Judeţean, Ministerul Culturii nu s-au folosit de dreptul lor şi casele s-au vandut. Singurul lucru ce se mai poate face este să se ia toate dosarele din arhiva Primăriei Timişoara, din arhiva Judecătoriei, Tribunalului, Curţii de Apel şi să se găsească ilegalităţile. Pentru că Primăria pierdea proces după proces, pentru că «uita» să depună la timp documente la dosar. Nu ştiu cum se face, dar romii caştigau mereu cu Primăria", a adăugat fostul prefect.

 

Autorităţile locale cer ajutor de la Guvern

Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia a declarat corespondentului MEDIAFAX că Primăria verifică acum modul în care mai mulţi romi au ajuns să fie proprietari ai unor case istorice, în acest sens autorităţile cerand ajutor de la Guvern.

"Nu este vorba neapărat numai de romi, ci de casele care s-au luat şi nu s-a respectat legea. Sunt clădiri luate şi de blonzi cu ochi albaştri. Romii au luat cat au putut, samsarii au luat ce au putut. Romii au ocupat zona centrală, clădiri de importanţă istorică, de multe ori au intrat în ele cumpărand un apartament la subsol şi demisol, apoi au cumpărat apartamentele la preţuri total nerealiste, prin diferite metode. Noi continuăm ce am început. Facem controale şi aşteptăm rezultate. De altfel, fac controale de şapte-opt luni, să văd cum au intrat în posesie. Controalele le facem cu sprijinul celor din Primărie, am cerut inclusiv Secretariatului General al Guvernului şi avem sprijin de la cel mai înalt nivel", a declarat viceprimarul Traian Stoia.

De asemenea, directorul Direcţiei Fiscale din Primăria Timişoara, Adrian Bodo, a declarat corespondentului MEDIAFAX că romii, la fel ca alţi timişoreni, îşi plătesc impozitele: "Intre 85 şi 90 la sută dintre contribuabili îşi achită an de an impozitele la Direcţia Fiscală. Romii nu au un alt comportament decat ceilalţi contribuabili".

 

Clanul Carpaci are 144 de proprietăţi în Timişoara, majoritatea în zona centrală

Una dintre cele mai bogate familii de romi din Timişoara este familia Carpaci.

Potrivit unui document al Direcţiei Judeţene de Finanţe Timiş, obţinut de corespondentul MEDIAFAX, familia Carpaci are 144 de proprietăţi, majoritatea în zona centrală a oraşului, pe bulevardele C.D. Loga, Take Ionescu şi Mihai Viteazu, pe Calea Dorobanţilor şi Splaiul Tudor Vladimirescu, dar şi pe strada Mihai Eminescu.

Astfel, Vladimir Carpaci, zis "Pipi", care la începutul lunii noiembrie a evacuat Secţia de Pneumologie şi Laboratorul Spitalului de Copii din Timişoara, are nu mai puţin de 37 de proprietăţi în Timişoara. El are 19 clădiri de locuit, 17 terenuri intravilane, un garaj şi 14 parcări. Bărbatul, în varstă de 38 de ani, are proprietăţi pe bulevardul Mihai Eminescu, pe strada Cluj, pe strada Paris, pe Splaiul Tudor Vladimirescu şi pe Calea Dorobanţilor.

Spre exemplu, casa de pe Bulevardul Mihai Eminescu deţinută de Vladimir Carpaci este acum în reparaţii, nefiind într-o stare foarte bună, iar la unele încăperi lipsesc ferestrele.

La randul său, un alt membru al acestei familii, Nonu Carpaci, are 17 proprietăţi, dintre care şase clădiri de locuit, şase terenuri intravilane şi cinci subsoluri sau anexe. Pe Bulevardul Loga la nr. 33, el are un teren de 100 de metri pătraţi, o clădire de peste 100 de metri pătraţi, cu subsol, demisol şi două etaje. Proprietarul a renovat casa în anul 2009, iar odată cu renovarea a tăiat mai mulţi copaci din faţa proprietăţii. La acea vreme, prefectul de atunci Ovidiu Drăgănescu a tras un semnal de alarmă în acest sens, însă nimeni nu a intervenit. Acum, aproape întreaga clădire este închiriată, iar în unele încăperi funcţionează un salon de cosmetică.

Alţi membri ai familiei, Covaci şi Mandiţa Carpaci, au şapte proprietăţi pe bulevardul C.D. Loga şi una pe bulevardul Victor Babeş. Pe C.D. Loga nr. 8, aceştia au trei apartamente, o parte dintr-un al patrulea şi sunt coproprietari la alte două, alături de Zina Stanciu şi Viorica Iacob. Totodată, pe bulevardul C.D. Loga la nr. 10 Vladimir Carpaci are un apartament, iar Angelica Carpaci deţine un alt apartament. Pe bulevardul C.D. Loga la nr. 12, proprietar este Covaci Grefier, iar la nr. 14 Stancu Trifu. Pe C.D. Loga nr. 16 proprietar este Ionică Carpaci.

Proprietăţile de pe bulevardul C.D. Loga nr. 8, 10, 12 şi 16 sunt vile cu demisol, parter şi cate un etaj sau două ori cu mansarde. Acestea nu sunt renovate, iar în unele dintre ele, la demisol, funcţionează diferite firme.

Alţi membri ai acestei familii, Marcel şi Ion Carpaci, deţin o casă pe strada Crişan la nr. 5, iar pe bulevardul Mihai Eminescu la nr. 6, Maria Carpaci are două apartamente, cărora li se adaugă o casă pe strada Petre Ispirescu, un imobil de pe bulevardul C.D. Loga la nr. 40 şi zece apartamente tot pe Loga, la nr. 40 A. Ultimele două proprietăţi reprezintă o vilă renovată, cu curte, dar şi fostul sediu al PSD Timiş, pe faţada căruia proprietarii au scris cu vopsea "Casă de vanzare". Social-democraţii din Timiş s-au mutat în anul 2011 din acest sediu, în altul pe care l-au închiriat. Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, declara, la momentul mutării, că proprietarul i-a transmis că din 31 august 2011 urma să le perceapă chirie, astfel că s-a preferat varianta mutării.

Pe strada Academician Alexandru Borza, care este paralelă cu bulevardul C.D. Loga, sunt mai multe palate de romi cu parter, etaj şi mansardă şi terase.

"Clanul" Carpaci cuprinde mai multe familii purtand acelaşi nume şi chiar membri cu prenume identice, iar aceştia au în total 144 de proprietăţi în Timişoara - vile, case, apartamente, terenuri, garaje şi diferite spaţii.

Un alt reprezentant al familiilor de romi din Timişoara, Mihai Stroia, are şase maşini şi două case, teren intravilan de peste 150 de metri pătraţi şi un imobil de aproape 100 de metri pătraţi pe Calea Dorobanţilor nr. 20. De asemenea, el are mai multe parcele de teren şi clădiri însoţite de locuri de parcare.

Ionel Sandner, considerat şi el unul dintre cei mai bogaţi romi din Timişoara şi unul dintre "artizanii mafiei imobiliare", nu are pe numele său nicio proprietate, figurand doar cu domiciliul pe strada Braşov, la nr 1.

Ionel Sandner, zis Ionelaş, a avut probleme cu legea, fiind arestat în mai 2010, însă acum se află în libertate. Atunci a fost acuzat că în perioada 2006-2008 a beneficiat de două dispoziţii de restituire a unor imobile din Timişoara, ambele emise în fals, în numele primarului de atunci, Gheorghe Ciuhandu, prejudiciind o firmă privată şi bugetul local cu aproape 550.000 de euro.

Nici Vişinel Stanca nu are pe numele său nicio clădire.

Dacă Vişinel Stanca, care locuieşte pe strada General Berthelot la nr. 2, nu are declarată niciun fel de proprietate, familia din care face parte are case şi terenuri, aproximativ 30 de proprietăţi, în total.

Monica Mihai, care locuieşte la aceeaşi adresă de pe strada General Berthelot la nr. 2, are două case şi un teren pe bulevardul Mihai Viteazu, la nr. 26, însemnand peste 1.600 de metri pătraţi, dar şi imobile în suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi. Mai exact, este vorba despre clădirea în care pană la sfarşitul anului 2012 a funcţionat Clinica de Oncologie din Timişoara. In decembrie 2012, clinica a fost mutată în spaţiul fostului internat al Colegiului Tehnic "Ion I.C. Brătianu", care aparţine Primăriei, după ce imobilul în care funcţiona unitatea spitalicească a fost retrocedat. Pe uşa clădirii a fost pus lacătul şi nimeni nu a mai făcut vreo reparaţie.

sursa: www.mediafax.ro


familia carpaci sprijinul guvernului
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Matoppono  | #50515
Soindiree  | #53073
Adauga comentariu

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1195 (s) | 43 queries | Mysql time :0.009263 (s)