News Flash:

Familia Aurei Ion, decedata in accidentul aviatic din Apuseni, despagubita de Omniasig

25 Mai 2015
1025 Vizualizari | 0 Comentarii
aura ion
Omniasig a platit familiei studentei Aura Ion suma asigurata in caz de deces, de 287.500 euro, prevazuta in polita pentru avionul implicat in accidentul din Apuseni de la finele lunii ianuarie 2014, suma care a fost achitata si mostenitorilor pilotului Adrian Iovan, in mai anul trecut.
"Plata despagubirii cuvenite conform sumelor asigurate prevazute in polita de asigurare in vigoare la momentul accidentului s-a facut imediat dupa ce toate documentele de succesiune necesare au fost depuse la dosar de catre mostenitorii legali ai Aurei Ion", se arata intr-un comunicat al Omniasig Vienna Insurance Group.
Contractul de asigurare a fost valabil pentru perioada 13 mai 2013-12 mai 2014 si acoperea toate cele 16 avioane si elicoptere ale Scolii Superioare de Aviatie Civila, care a platit 160.020 lei pentru polita. Suma asigurata in caz deces si invaliditate totala permanenta prevazuta in polita de asigurare se ridica la 287.500 euro pentru fiecare membru al echipajului si pentru fiecare pasager, potrivit informatiilor obtinute de MEDIAFAX anul trecut.
In comunicatul de luni, Omniasig nu face nicio referire la suma cu care au fost despagubiti succesorii studentei Aura Ion, invocand confidentialitatea datelor.
Potrivit Codului Civil, mostenirea se cuvine sotului supravietuitor si rudelor defunctului, si anume descendentilor, ascendentilor si colateralilor acestuia, dupa caz. Descendentii si ascendentii au dreptul la mostenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai pana la gradul al patrulea inclusiv.
Ascendentii privilegiati sunt tatal si mama defunctului. Colateralii privilegiati sunt fratii si surorile defunctului, precum si descendentii acestora, pana la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.
Mostenitorii Aureliei Ion sunt parintii, un frate si doua surori.
Pilotul Adrian Iovan si Aurelia Ion, studenta in anul V la Institutul Medico-Militar din Bucuresti, si-au pierdut viata dupa ce un avion de mici dimensiuni la bordul caruia se afla un echipaj medical a aterizat fortat, la 20 ianuarie, intr-o zona din Muntii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba.

plata despagubirii
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1210 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005956 (s)