News Flash:

Europa League: Rezultatele din semifinale

25 Aprilie 2014
1384 Vizualizari | 0 Comentarii
Sevilla FC a făcut un pas important spre finala Europa League la fotbal, după ce a învins pe Valencia CF cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor competiţiei.

Stephane M'Bia (33) şi Carlos Bacca (36) au decis soarta meciului în decurs de doar trei minute. Scorul putea fi şi mai mare, dar Fazio a ratat două situaţii bune de gol. ''Liliecii'' au trecut şi ei pe lângă o mare şansă de gol, da paraguayanul Vargas a ţintit bara în minutul 88.

Cele două echipe s-au întâlnit în premieră în cupele europene, dar în campionatul spaniol din 207 partide directe, Valencia s-a impus în 97, iar Sevilla în 77.

Andaluzii au mai scos o echipă spaniolă din cursa spre finală, pe concitadina Real Betis, în optimi, după loviturile de departajare.

Unai Emery, antrenorul gazdelor, a pregătit pe Valencia în perioada 2008-2012.

Manşa secundă se va juca pe ''Mestalla'', în data de 1 mai.

In cealalta semifinala,  Benfica Lisabona a învins pe Juventus Torino cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Europa League la fotbal.

''Vulturii'' au deschis scorul rapid, prin argentinianul Garay (3), dar Juventus a fost echipa care a avut mai mult iniţiativa şi a căutat egalarea. În cele din urmă, argentinianul Carlos Tevez a punctat pentru ''Bătrâna Doamnă'', în min. 73, acesta fiind primul său gol în cupele europene după o pauză de cinci ani.

Benfica a smuls victoria, graţie golului reuşit de Lima (84) şi totul se va decide în returul de la Torino, pe 1 mai, acolo unde va avea loc şi finala, două săptămâni mai târziu (14 mai).

sevilla fc valencia cf
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1257 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006566 (s)