News Flash:

Emotii mari pentru Dan Sova. Acesta ar putea petrece Craciunul dupa gratii

23 Noiembrie 2015
1277 Vizualizari | 0 Comentarii
dan sova1
Conducerea Senatului a decis luni ca votul in plen pentru cererea de retinere si arestare a lui Dan Sova sa aiba loc miercurea viitoare, intrucat lunea si martea viitoare sunt zile libere. Dosarul senatorului Dan Sova care a ajuns la senatori si pe care acesta il poate consulta la biroul Comisiei Juridice are, potrivit scrisorii transmise de ministrul de Justitie presedintelui Senatului, 7 volume si 2.842 de pagini. Anuntul a fost facut de presedintele Comisiei Juridice si de Imunitati dinSenatCatalin Boboc (PNL) care a precizat ca senatorul va putea veni sa isi studieze dosarul marti, cand ar urma sa aiba loc si sedinta comisiei in care se va raportul pe aceasta cerere. Dan Sova ar putea fi de asemenea audiat marti in cadrul comisiei.  Raportul este consultativ, insp obligatoriu din punct de vedere procedural.

Potrivit Statutului deputatilor si senatorilor, o cerere de incuviintare a retinerii si arestarii se supune la vot in plen in termen de 5 zile de la data depunerii raportului Comisiei Juridice. Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere presedintelui Senatului incuviintarea retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova. Potrivit DNA, in perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Sova a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa Mihai Balan, director general al CET Govora SA, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unui contract de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/luna. In dosar a fost retinut Mihai Balan, director general al CET Govora, pentru abuz in serviciu in forma continuata (doua acte materiale). Ulterior, Instanta suprema a stabilit ca acesta sa fie cercetat sub control judiciar.

dan sova senatori consulta comisiei juridice senat catalin boboc
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1227 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005319 (s)