News Flash:

Elicopterele au inceput evacuarea alpinistilor blocati pe Everest

27 Aprilie 2015
410 Vizualizari | 0 Comentarii
Elicopterele au inceput, luni dimineata, evacuarea alpinistilor blocati pe Muntele Everest, in urma avalanselor declansate de cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade produs sambata in Nepal, scrie pe conturile sale de Facebook si Twitter alpinistul roman Alex Gavan.


"Evacuarea alpinistilor blocati in taberele 1 si 2 continua. Trei elicoptere zboara non-stop. Din cauza altitudinii mari, sunt transportate doar cate doua persoane o data. Vremea este buna", a scris alpinistul roman Alex Gavan pe conturile sale de Facebook si Twitter.


Vremea s-a imbunatatit luni dimineata si elicopterele se indreapta catre tabara de baza de pe Muntele Everest pentru aducerea celor 210 alpinisti blocati, scrie si BBC News Online. Cutremurul a declansat o avalansa uriasa care a ingropat partial tabara de baza in care se aflau numerosi alpinisti straini si ghizii lor nepalezi. Cel putin 18 persoane au murit si alte 60 au fost ranite, afirma BBC, adaugand ca multe altele sunt date disparute.


Echipele de salvare au declarat pentru BBC ca alpinistii blocati pe Everest nu au putut cobori deoarece echipamentul lor a fost luat de avalanse. Ministrul nepalez al Turismului, Deepak Chanda Amatya, a declarat ca peste 50 de alpinisti au fost salvati.


La randul sau, Ministerul roman de Externe a precizat ca 28 de romani au fost localizati in Nepal si se afla in siguranta.


"Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca pe parcursul zilei de 26 aprilie 2015, au mai fost identificati inca 9 cetateni romani care de asemenea se afla in afara oricarui pericol. Astfel, bilantul cetatenilor romani localizati, contactati si care sunt in siguranta la acest moment este de 28 de persoane", se precizeaza intr-o informare de ultima ora a MAE.


De asemenea, MAE reafirma ca nu a primit nicio confirmare oficiala referitoare la existenta vreunui cetatean roman, printre victimele seismului.


Purtatorul de cuvant al armatei nepaleze, Jagdish Pokhrel, a declarat pentru AP ca aproape toti cei 100.000 de soldati sunt implicati in operatiunile de salvare. "Nouazeci la suta din armata este acolo pentru a participa la misiunile de cautare si salvare. Ne concentram eforturile pe salvarea oamenilor", a precizat el.


Cel putin 3.326 de persoane au murit in urma cutremurului de sambata, au declarat oficialii, in timp ce peste 6.500 de persoane au fost ranite. Zeci de persoane au murit, de asemenea, in China si India. Oficialii au declarat insa ca bilantul victimelor ar putea creste pe masura ce se ajunge in zonele montane izolate din vestul Nepalului.


Paisprezece echipe medicale internationale se indreapta spre Nepal, a anuntat ONU. Oferte de ajutor au venit insa din intreaga lume. Unele echipe straine au ajuns deja la fata locului si participa la misiunile de cautare si salvare, in timp ce replicile puternice au determinat unele avioane sa survoleze in cerc aeroportul din Kathamandu inainte de aterizare.


UNICEF a anuntat ca aproximativ un milion de copii din Nepal au nevoie urgenta de asistenta umanitara, fiind extrem de vulnerabili. Tara a ramas fara apa si alimente si exista pene de electricitate frecvente, a afirmat ONU.


Printre tarile care si-au oferit ajutorul se numara Statele Unite, care au trimis o echipa de raspuns in caz de dezastre si au oferit un milion de dolari, potrivit USAid. China a trimis o echipa de salvare care a ajuns deja in Nepal. India a trimis cateva aeronave cu echipament medical si un spital mobil, precum si o echipa formata din 40 de persoane, insotite de caini special antrenati. Marea Britanie a trimis o echipa formata din opt persoane si a oferit ajutor in valoare de cinci milioane de lire sterline. Pakistanul a trimis patru avioane C-130 cu echipament medical, medici militari, echipe de salvare dotate cu radare si caini special antrenati, alimente, corturi si paturi. Norvegia a oferit asistenta umanitara in valoare de 3,9 milioane de dolari, in timp ce promisiuni au venit si din partea Germaniei, Spaniei, Frantei, Israelului si UE.

alex gavan
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1011 (s) | 35 queries | Mysql time :0.027966 (s)