News Flash:

Elicopter SMURD, trimis sa preia o gravida dupa ce ambulanta in care era a ramas blocata in nameti

19 Ianuarie 2018
979 Vizualizari | 0 Comentarii
smurd

Patru drumuri judetene din judetele Caras Severin, Tulcea, Iasi si Vaslui sunt, vineri la pranz, in continuare inchise, potrivit Centrului Infotrafic/ Un elicopter SMURD a fost trimis, vineri dimineata, sa preia o gravida blocata ce trebuie sa ajunga la spital, blocata din cauza nametilor in zona localitatii tulcene Casimcea.
UPDATE 12:39 Infotrafic: Patru drumuri judetene din 4 judete, in continuare inchise

Patru drumuri judetene din judetele Caras Severin, Tulcea, Iasi si Vaslui sunt, vineri la pranz, in continuare inchise, potrivit Centrului Infotrafic.

Din cauza ninsorilor si a viscolului, sunt inchise la orele pranzului DJ 222E Sarighiol de Deal – Casimcea - Rahmanu, din judetul Tulcea, DJ 608A Telescaun - Muntele Mic din judetul Caras Severin, DJ 244F Bohotin – Mojna din Iasi si DJ 247 Codaesti – Danesti din Vaslui.


Potrivit Centrului Infotrafic, nu sunt anuntate drumuri nationale sau autostrazi cu circulatia oprita din cauza vreunui accident sau a vremii nefavorabile.

Vineri este in vigoare o atentionare cod portocaliu de vant puternic, ninsori viscolite si zapada spulberata in mai multe judete din centrul tarii si in judetul Tulcea. Alte zone din estul tarii sunt sub atentionare cod galben.

UPDATE 09:31 Un elicopter SMURD a fost trimis, vineri dimineata, sa preia o gravida blocata ce trebuie sa ajunga la spital, blocata din cauza nametilor in zona localitatii tulcene Casimcea.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Delta” al judetului Tulcea, femeia este insarcinata in noua luni, iar vineri dimineata a solicitat ambulanta pentru ca a simtit ca ar fi inceput contractiile.
Ea locuieste in comuna Razboieni si a fost preluata in cursul diminetii de o ambulanta pentru a fi transportata la spital. Autosanitara a ramas blocata in nemti, in apropierea comunei Casimcea, in dreptul satului Rahmanu.Trei mijloace de deszapezire intervin pentru deblocarea ambulantei dar, pentru siguranta, in zona a fost trimis elicopterul SMURD de la Galati. Aparatul urmeaza sa preia gravida si sa o transporte la spital.

În ultimele 24 de ore alte patru gravide au fost transportate,în siguranţă, la unităţi sanitare de pe raza judeţului Tulcea.

La ora transmiterii acestei ştiri toate drumurile naţionale şi judeţene din Tulcea sunt deschise, dar se circulă îngreunat, în condiţii de iarnă.

UPDATE 10:15 Potrivit CNAIR, începând cu ora 10.00 au fost ridicate restricţiile de tonaj instituite pe anumite sectoare de drumuri naţionale din judeţele Tulcea şi Constanţa. Astfel, la această oră, circulaţia este deschisă pentru toate categoriile de autovehicule pe drumurile naţionale din cele două judeţe.

Circulaţia a fost restricţionată pentru autovehiculele cu masă totală mai mare de 3,5 tone din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente.

Joi, mai multe sectoare de drum naţional au fost blocate de autotrenuri neechipate corespunzător care au îngreunat accesul utilajelor de deszăpezire şi deplasarea celorlalţi participanţi la traficul rutier.

"În judeţul Prahova, DC 134 Cota 1400 Sinaia este închis din pricina zăpezii abundente. În judeţul Vaslui, sunt închise DC 16 Arsura – Mihail Kogălniceanu şi DC 4 Rebricea –Draxeni. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile au rămas nealimentate cu energie electrică mai multe localităţi din următoarele judeţe: Judeţul Constanţa - 4 localităţi; Judeţul Hunedoara - 19 localităţi; Judeţul Tulcea - 48 localităţi. Circulaţia feroviară a fost reluată pe un fir, pe Magistrala 300, între staţiile de cale ferată. Comarnic şi Valea Largă, se circulă în cascadă. I.R. nr. 8655 Constanţa –Tulcea este blocat, din cauza viscolului, pe linia de cale ferată 804 între staţiile Cataloi şi Tulcea", transmite IGPR.

Din cauza vântului, sunt suspendate manevrele în portul Mangalia din judeţul Constanţa.

În perioada 17-19 ianuarie, 7.928 de poliţişti din judeţele vizate de atenţionările meteorologice au acţionat zilnic, cu 4.123 de autospeciale, pentru prevenirea evenimentelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase, potrivit IGPR.

"Pe parcursul avertizărilor, poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale administratorilor de drumuri, iar conducătorilor auto le-au fost aplicate 643 de sancţiuni, dintre care 6 pentru lipsa anvelopelor de iarnă şi 637 pentru alte abateri la regimul circulaţiei rutiere", transmit poliţiştii.

Opt drumuri judeţene din judeţele Caraş Severin, Iaşi şi Vaslui sunt, vineri dimineaţă, în continuare închise, potrivit Centrului Infotrafic. De asemenea, zeci de localităţi din 3 judeţe au rămas nealimentate cu energie electrică.

Drumurile judeţene închise sunt DJ 608A Telescaun - Muntele Mic, judeţul Caraş Severin, DJ 244F Bohotin – Mojna şi DJ 282 Movileni- Gropniţa din judeţul Iaşi, şi DJ284 Arsura – Ghermăneşti, DJ244A Roşieşti-Roşieşti Gară, DJ 237 Codăeşti – Dăneşti, DJ 243 Ciocani – Crâng şi DJ 246 Tăcuta – Focşaşca din judeţul Vaslui.

În judeţul Prahova, DC 134 Cota 1400 Sinaia este închis din pricina zăpezii abundente.

Din cauza viscolului, au rămas nealimentate cu energie electrică 4 localităţi din judeţul Constanţa, 19 din Hunedoara şi 48 din Tulcea.

Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia feroviară a fost reluată pe un fir, pe Magistrala 300, între staţiile de cale ferată Comarnic şi Valea Largă, se circulă în cascadă. I.R. nr. 8655 Constanţa –Tulcea este blocat, din cauza viscolului, pe linia de cale ferată 804, între staţiile Cataloi şi Tulcea.

Vineri este în vigoare o atenţionare cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi zăpadă spulberată în mai multe judeţe din centrul ţării şi în judeţul Tulcea. Alte zone din estul ţării sunt sub atenţionare cod galben.

Circulaţia pe toate sectoare de drum naţional din judeţele Tulcea şi Constanţa a fost redeschisă, arată CNAIR. Restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone se menţin pe mai multe drumuri. 

”Îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice în mai multe zone din judeţele Tulcea şi Constanţa, a permis redeschiderea circulaţiei pe mai multe drumuri care au fost închise ieri din cauza ninsorilor, vântului puternic şi vizibilităţii reduse”, arată CNAIR.

Astfel, au fost deschise, cu restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone toate cele 4 sectoare de drum naţional din judeţele Tulcea şi Constanţa, respectiv DN 22 (Isaccea – Somova) judeţul Tulcea, între km 141+995 – km 164+635, DN 22A (Cătăloi – Hârşova) judeţele Tulcea şi Constanţa, între km 0+000 – km 85+925, DN 22D (Horia – Ciucurova) judeţul Tulcea, între km 40+000 – km 52+000 şi DN 22F (Horia – Nalbant) judeţul Tulcea, între km 0+000 – km 13+900.

Se menţin restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi pe DN 22 (Smârdan – Ovidiu) judeţele Tulcea şi Constanţa, între km 86+356 – km 287+456, DN 22D (Măcin – intersecţia cu DN 22) judeţul Tulcea, între km 0+000 – km 81+287, DN 22E (Garvan – I.C. Brătianu) judeţul Tulcea, între km 0+000 – km 14+260.

Joi, mai multe sectoare de drum naţional au fost blocate de autotrenuri neechipate corespunzător care au îngreunat accesul utilajelor de deszăpezire şi deplasarea celorlalţi participanţi la traficul rutier. MEDIAFAX

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1158 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005961 (s)