News Flash:

Dusa: 3 dintre militarii raniti, transportati in Germania. Ceilalti 2, din Kandahar, vor fi externati

2 Aprilie 2014
1100 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a precizat că, marţi noapte, trei dintre militarii romani răniţi în Afganistan au fost transportaţi cu un avion militar pentru a primi îngrijiri într-un spital din Germania, iar ceilalţi doi răniţi se află într-un spital în Kandahar şi urmează să fie externaţi. "Ne bucurăm că cei cinci militari răniţi sunt mai bine, sunt conştienţi. Azi noapte, trei dintre ei au fost transportaţi cu un avion militar într-un spital, în Germania. Ceilalţi doi se află într-un spital în Kandahar şi urmează să fie externaţi", a anunţat Duşa, prezent la conferinţa cu tema "Profilul Romaniei în NATO la zece ani după integrare", care are loc la Palatul Parlamentului.

Ministrul Apărării a precizat că va participa joi, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, la funeraliile militarului decedat în Afganistan.



"Militarul decedat a fost adus în ţară ieri (marţi - n.r.), cu o aeronavă militară. Urmează ca maine (joi - n.r.), împreună cu domnul Zgonea, care este craiovean, cu vicepremierul, să fim la Craiova, alături de familia îndurerată", a declarat Mircea Duşă. El a spus că Armata romană şi în aceste zile este în doliu.



"După cum ştiţi, duminică, într-un atac cu o maşină kamikaze, în Afganistan, un militar şi-a pierdut viaţa şi cinci militari au fost răniţi. (...) Sunt clipele neplăcute, sunt clipe în care militarii, care sunt singura categorie profesională care jură că îşi vor apăra patria cu preţul vieţii, o fac în realitate", a mai arătat ministrul.



Militarul roman ucis, duminică, în Afganistan a fost repatriat marţi, trupul său fiind adus de o aeronavă militară pe aeroportul din Craiova. Pe aeroport a fost organizată o ceremonie la care au fost prezenţi ministrul Apărării, Mircea Duşa, primarul oraşului Craiova, Lia-Olguţa Vasilescu, colegi şi rude ale militarului.



Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu şi-a pierdut viaţa, duminică dimineaţă, în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare.



"Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi, în Afganistan, în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă", informează MApN.



Claudiu Constantin Vulpoiu avea 41 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, era căsătorit şi avea un copil. Vulpoiu a mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak. Militarul mort duminică în Afganistan lucra la Brigada 2 Infanterie "Rovine" din Craiova, unde sunt angajaţi şi ceilalţi cinci militari răniţi în aceeaşi misiune. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1056 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013570 (s)