News Flash:

Drama sotului cantaretei Pink! Operat la coloana vertebrala pentru a saptea oara

21 Februarie 2014
1305 Vizualizari | 0 Comentarii
Soţul cântăreţei americane Pink a fost operat pentru a şaptea oară la coloana vertebrală.
Carey Hart a ost operat de mai multe ori din cauza accidentărilor suferite în cariera lui de motociclist profesionist. Soţul cântăreţei a fost externat miercuri, la 24 de ore după intervenţia chirurgicală, şi îşi petrece convalescenţa la domiciliu.

Motociclistul, în vârstă de 38 de ani, a publicat miercuri pe reţeaua Instagram o fotografie în care este  întins pe spate pe canapea, cu o cană de ceai în mână.

„E atât de bine să fii acasă. E o nebunie - în urmă cu mai puţin de 24 de ore am fost operat şi în urmă cu o oră am ieşit din spital. Îi mulţumesc medicului Bray pentru treaba minunată pe care a făcut-o şi îţi mulţumesc ţie, Pink, pentru faptul că eşti o soţie minunată. Să înceapă convalescenţa!”, a scris Carey, alături de fotografie.

Cu o zi înainte, soţul cântăreţei Pink a publicat o altă fotografie, care îl prezenta pe patul de spital.

„Mă doare, dar îmi va fi mai bine, în curând. De acum înainte lucrurile nu au altă posibilitate decât să se amelioreze”, a fost mesajul Carey, imediat după operaţie.

Pink (34 de ani) şi Carey Hart s-au cunoscut în 2001, la o cursă de motociclete.  Cei doi s-au căsătorit în 2006 şi au împreună o fiică, Willow, născută în 2011. Foto: Instagram.

Libertatea.ro

pink carey hart motociclist profesionist
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1201 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008873 (s)