News Flash:

Dragnea: Facem anchete privind avionul, care prezenta riscuri, si interventia, care a fost intarziata

21 Ianuarie 2014
480 Vizualizari | 0 Comentarii
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că se vor face două anchete cu privire la accidentul aviatic de luni, una privind avionul, care prezenta riscuri de zbor, şi o alta referitoare la intervenţie, care a fost întârziată. "Premierul a luat o decizie foarte bună, corectă, să se efectueze o anchetă extrem de amănunţită, complexă, să se vadă întâi cum de s-a ajuns în situaţia asta, de ce s-a ajuns în situaţia în care nu s-a putut asigura un avion care să aibă riscuri foarte mici şi de ce un avion atât de vechi, pentru că am înţeles că pilotul Iovan, Dumnezeu să-l ierte, a anunţat în mai multe rânduri că există un risc permanent cu acest avion", a spus Dragnea, referindu-se la o primă anchetă.

El a precizat că se va face şi o anchetă privind intervenţia.

"De asemenea, (facem - n.r.) o anchetă care să stabilească dacă s-ar fi putut ca acolo echipele de intervenţie, de salvatori, să ajungă mai repede. E o anchetă pe care toată lumea o aşteaptă şi o aşteptăm cu foarte mult interes", a precizat vicepremierul.

El a arătat că nu doreşte să se pronunţe "la cald" asupra eventualilor vinovaţi, arătând că aşteaptă rezultatele anchetelor: "Aştept rezultatele anchetei pentru că, cel puţin la prima vedere, mi se pare că a durat foarte mult până când s-a ajuns la ei. Se va face o anchetă foarte serioasă, pentru că într-adevăr timpul a fost foarte mare. Poate, cine ştie, dacă s-ar fi ajuns mai devreme poate ar fi fost salvaţi acei oameni".

El a precizat că are informaţii cu privire la accident atât de la televizor, cât şi de la instituţii ale statului.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi-au pierdut viaţadupă ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuşi să sune la 112, la ora 16.16, anunţând incidentul.

În avion se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studenta şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici după căutări de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţi Apuseni şi localnici.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, ultimii doi răniţi fiind aduşi la UPU Cluj marţi dimineaţă, în jurul orei 4.30.

"În serviciul de Primiri Urgenţe au fost aduse cinci victime, conştiente toate, stabile hemodinamic şi respirator. Una prezintă fractură de bazin, fractură de femur pe stânga, un traumatism toracic, a fost internată pe terapie intensivă. A doua venită tot cu maşina de victime multiple prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, o contuzie cervicală, un traumatism toracic şi de bazin, a mers tot pe terapie intesivă. A treia victimă prezintă un traumatism de coloană, cu fractură de coloană dorsală D10 şi cu un traumatism toracic cu fractură de coaste. A patra victimă prezintă un traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală şi coloană dorso-lombară şi asociat prezintă un traumatism de gleznă dreaptă cu plagă. A cincea victimă prezintă un traumatism de coloană dorso-lombară cu hematom la nivelul bazinului. Toţi vor fi internaţi pe Terapie Intenivă," preciza şeful UPU Cluj-Napoca, Adela Golea.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca au anunţat, marţi dimineaţă, într-o conferinţă de presă, că toate cele cinci victime ale accidentului aviatic, aflate la terapie intensivă, sunt conştiente şi stabilizate hemodinamic şi respirator. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0976 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017824 (s)