News Flash:

DOSARUL TRANSFERURILOR: Victor si Giovani Becali si Cristian Borcea isi vor executa sentintele in regim inchis

26 Martie 2014
1318 Vizualizari | 0 Comentarii
Fraţii Victor şi Giovani Becali şi Cristian Borcea îşi vor executa pedeapsa în regim închis, a decis, miercuri, Comisia pentru Stabilirea Regimului de Detenţie de la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Poarta Albă, urmează ca decizia comisiei să fie comunicată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care va stabili apoi în ce penitenciar vor fi mutaţi cei trei condamnaţi în dosarul "Transferurilor".

"Comisia întrunită astăzi a decis ca cei trei să execute pedeapsa în regim închis, ceea ce înseamnă că vor fi mutaţi din Penitenciarul Poarta Albă. Cum am mai spus, aici se poate executa pedeapsă numai în regim deschis şi semideschis. Este posibil şi în regim închis, dar numai pentru persoanele lipsite de libertate care se află în tranzit, cu un proces pe rolul instanţei spre exemplu. Sunt aduşi aici, apar în faţa magistraţilor, iar apoi se întorc la penitenciarul de unde provin", a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan.

El a precizat că penitenciarele aflate în apropierea judeţului Constanţa în care cei trei ar putea fi transferaţi sunt cele din Slobozia sau Tulcea, ori Rahova din Bucureşti. Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit marţi, în cazul a trei dintre condamnaţii din dosarul transferurilor - Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos -, ca aceştia să efectueze pedepsele în regim închis de detenţie, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Penitenciarului Rahova.

Miercuri, perioada de carantină va expira şi pentru al optulea condamnat din dosarul transferurilor, Gheorghe Nețoiu, încarcerat la Penitenciarul Craiova. Marian Gînjoveanu, purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, a precizat că, cel mai probabil, comisia din penitenciar se va întruni până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a stabili regimul de detenţie în cazul lui Neţoiu.

Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedepse mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc 13 ani.

În schimb, regimul semideschis se aplică iniţial deţinuţilor condamnaţi la pedepse mai mari de un an, dar care nu depăşesc trei ani.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Avocaţii lui Mihai Stoica şi Cristian Borcea au depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţie în anulare în cazul condamnărilor primite în dosarul transferurilor de jucători. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1186 (s) | 43 queries | Mysql time :0.010185 (s)