News Flash:

DOSARUL "Gala Bute": Resmerita, Lungu si Nastasia, arestati la domiciliu

4 Februarie 2015
490 Vizualizari | 0 Comentarii
Primarul Cornel Resmerita, Stefan Lungu si Gheoghe Nastasia vor fi cercetati in arest la domiciliu in dosarul "Gala Bute", a decis Tribunalul Bucuresti, care a disjuns totodata judecarea propunerii de arestare in cazul lui Rudel Obreja, dupa ce acesta nu a putut fi citat telefonic.



UPDATE 01:46 TB: Resmerita, Lungu si Nastasia, arestati la domiciliu; propunerea pentru Obreja disjunsa


Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX ca atat Obreja, cat si avocatul sau aveau telefoanele inchise.


Astfel, instanta a disjuns cauza si va judeca joi propunerea de arestare preventiva a lui Rudel Obreja, care va putea fi pana atunci citat prin toate metodele legale.


Decizia luata in privinta celorlalti trei inculpati nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.


Procurorii DNA au cerut, marti seara, la ICCJ arestarea preventiva a lui Rudel Obreja si Cornel Resmerita si arest la domiciliu pentru Stefan Lungu si Gheorghe Nastasia, in dosarul "Gala Bute".


ICCJ a decis ca nu este competenta sa judece propunerile de arestare preventiva si arest la domiciliu in acest dosar, in care nu sunt urmariti penal in acest moment actuali sau fosti ministri, DNA neobtinand deocamdata aviz de la Parlament pentru urmarirea Elenei Udrea si a lui Ion Ariton.


Prin urmare, instanta suprema a declinat cauza Tribunalului Bucuresti.


Pana cand dosarul a ajuns la Tribunalul Bucuresti si a inceput judecarea propunerilor procurorilor, Rudel Obreja a fost eliberat, dupa ce i-a expirat ordonanta de retinere.


Procurorii DNA i-au retinut in dosarul "Gala Bute" pe fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, pe primarul orasului hunedorean Lupeni, Cornel Resmerita, pe fostul consilier al Elenei Udrea Stefan Lungu si pe fostul secretar general in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului Gheoghe Nastasia. Omul de afaceri Adrian Gardean, care controleaza SC Termogaz Company SA, a fost pus sub control judiciar.


Sursele judiciare au precizat ca procurorii au cerut arest la domiciliu pentru Lungu si Nastasia intrucat acestia au colaborat cu anchetatorii si au spus ce i-ar fi pus Elena Udrea sa faca in cazul organizarii Galei Bute.


UPDATE 21:30 Tribunalul Bucuresti judeca, marti seara, propunerea de arestare preventiva a lui Obreja


Tribunalul Bucuresti judeca, marti seara, de la ora 22.30, propunerile procurorilor de arestare si arest la domiciliu pentru Rudel Obreja si ceilalti inculpati din dosarul "Gala Bute", dupa ce cauza i-a fost declinata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).


ICCJ a decis, marti, ca nu este competenta sa judece propunerile de arestare preventiva si arest la domiciliu in cazul lui Rudel Obreja si a celorlalti inculpati din dosarul "Gala Bute", intrucat in cauza nu sunt urmariti penal actuali sau fosti ministri.


Instanta suprema a declinat cauza Tribunalului Bucuresti.


Astfel, Rudel Obreja, Cornel Resmerita, Stefan Lungu si Gheoghe Nastasia, care fusesera retinuti de procurorii DNA si prezentati la instanta suprema pentru dispunerea masurilor preventive, au fost dusi inapoi la arest, fiind pusi in liberate pe masura ce le expira ordonantele de retinere.


Rudel Obreja a iesit de la arest in jurul orei 20.00.


UPDATE 20:27 - Obreja, eliberat din arest: Toate sagetile sunt indreptate spre Udrea, noi suntem mici portelanuri


Rudel Obreja a declarat, marti seara, la iesirea din arest, ca modul "discretionar" in care actioneaza procurorii este un pericol si ca toate sagetile sunt indreptate spre Elena Udrea, restul celor cercetati fiind "mici portelanuri intre picioarele elefantilor".


"Modul discretionar in care actioneaza procurorii este un pericol. Asa cum a fost si ca 25 de ani nu au actionat. Acuma calca pe cadavre. Toate sagetile sunt indreptate catre doamna Elena Udrea, iar noi suntem mici portelanuri intre picioarele elefantilor", a spus Rudel Obreja, la iesirea din Arestul Capitalei.


UPDATE 19:17 - Obreja, Resmerita, Lungu si Nastasia, dusi inapoi la arest, vor fi eliberati cand expira retinerea


Rudel Obreja, Cornel Resmerita, Stefan Lungu si Gheoghe Nastasia vor fi dusi inapoi la arestul Politiei Capitalei, urmand ca, la expirarea ordonantelor de retinere, incepand cu ora 19.25, sa fie eliberati.


Prima ordonanta de retinere care expira, la ora 19.25, a fost dispusa in cazul lui Rudel Obreja.


Dupa aceea, vor fi eliberati si Cornel Resmerita, Stefan Lungu si Gheoghe Nastasia, pe masura ce le expira ordonantele.


Instanta suprema a declinat cauza Tribunalului Bucuresti.


Surse judiciare au declarat marti pentru MEDIAFAX ca judecatorul ICCJ Maricela Cobzariu, care a primit spre solutionare referatul DNA cu propunerea arestarii in cazul lui Rudel Obreja, a invocat din oficiu exceptia lipsei competentei materiale de judecare in acest caz.


Potrivit surselor citate, magistratul a invocat aceasta exceptie dupa ce a intrebat in sala de judecata daca in acest caz exista vreun aviz de incepere a urmaririi penale a vreunui actual sau fost ministru.


Dupa ce anchetatorii DNA prezenti la sedinta au aratat ca s-au solicitat avize in aceasta cauza, dar ca ele nu au fost emise inca, judecatorul le-a raspuns ca intr-un astfel de context competenta nu revine ICCJ, ci unei alte instante, potrivit acelorasi surse. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1016 (s) | 24 queries | Mysql time :0.025215 (s)