News Flash:

DOLIU la Teatrul National din Timisoara. A murit actorul Traian Buzoianu

23 Martie 2014
531 Vizualizari | 0 Comentarii
Traian Buzoianu

Actorul Traian Buzoianu, de la Teatrul Naţional Timişoara, a murit sâmbătă, 22 martie 2014. Pe 28 aprilie ar fi împlinit 67 de ani, zi în care va avea loc şi Gala Premiilor UNITER. Actorul timişorean s-a aflat anul acesta printre propunerile pentru premiul UNITER pentru întreaga activitate.


 Născut în 28 aprilie 1947, la Meteleu, judeţul Buzău, Traian Buzoianu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Imediat după absolvire a devenit actor la Timişoara. Traian Buzoianu a oferit scenei timişorene câteva dintre cele mai fulminante personaje comice ale istoriei sale. Rolurile lui au acoperit toată istoria teatrului, de la Euripide la Brecht, de la Molière, Shakespeare sau Carlo Gozzi la Neil LaBute, Thomas Berhanrdt sau Hanoch Levin, de la Caragiale la Ion Băieşu, Mazilu sau Tudor Popescu, trecând prin Gogol, Cehov, Goldoni, Sorge.


„Titi a plecat. S-a dus să facă alte lumi să râdă şi să se bucure de marele lui talent. Dar pe noi, cei de-aici, în această sâmbătă însorită de martie, Traian Buzoianu ne-a părăsit. Unul dintre marii actori comici ai României, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara, timp de aproape patru decenii, Traian Buzoianu şi-a regalat publicul cu acel umor hâtru care i-a marcat creaţia cu o tuşă inconfundabilă.  În spatele hohotului de râs, al ghiduşiilor şi al bucuriei care l-au însoţit mereu, Traian Buzoianu a păstrat mereu o mare delicateţe, o fragilitate şi, mai ales în ultimii ani, un fel de oboseală a fiinţei. A fost, prin însăşi structura sa, un prieten. Titi, sau domnul Titi, cum îi spuneau cei mai tineri, dădea încredere tuturor celor din jurul său. A fost un partener de scenă extrem de generos şi şi-a iubit colegii care, indiferent de generaţie, l-au iubit pe măsură. Toate personajele sale îi vor purta amprenta mereu”, au transmis reprezentanții Teatrului Național Timișoara.


Înmormântarea va avea loc luni, la cimitirul din Calea Lipovei, la o oră care va fi anunțată duminică, 23 martie. Ziuadevest.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0989 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012289 (s)