News Flash:

DNA a sesizat PG, MAI si IGPR, dupa ce omul de afaceri Avraham Morgenstern a disparut, desi era sub control judiciar

11 August 2017
1203 Vizualizari | 9 Comentarii
dna3 1
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a sesizat Parchetul General (PG), MAI, IGPR si DGPMB, dupa ce omul de afaceri Avraham Morgenstern a disparut, desi era sub control judiciar, iar politistii au anuntat instanta de judecata abia dupa 15 zile de la lipsa acestuia.
„La data de 15 iunie 2017, DNA a transmis catre MAI, IGPR, DGPMB sesizari in vederea efectuarii de verificari si luarii de masuri cu privire la faptul ca organele de politie au intarziat sa notifice instanta de judecata referitor la disparitia lui Avraham Morgenstern, inculpat trimis in judecata pentru evaziune fiscala la data de 12 februarie 2015. Inculpatul Avraham Morgenstern fusese condamnat in prima instanta la o pedeapsa privativa de libertate, iar in prezent se judeca apelul”, se arata intr-un raspuns transmis de DNA, la solicitarea MEDIAFAX.
Conform sursei citate, procurorii anticoruptie au sesizat faptul ca omul de afaceri ar fi trebuit sa se prezinte la Politie in 15 mai, potrivit programului stabilit in cadrul controlului judiciar. Acest lucru nu s-a intamplat, dar organele de politie au notificat instanta competenta abia dupa 15 zile si doar dupa ce judecatorii au observat lipsa lui Morgenstern, la un termen de judecata.
„Desi aveau cunostinta inca din data de 15 mai 2017 despre faptul ca inculpatul Avraham Morgenstern nu s-a prezentat la sectia de politie la termenul stabilit prin masura controlului judiciar (masura dispusa de instanta de judecata care il obliga sa se prezinte periodic la sectia de politie conform unui program prestabilit), organele de politie au notificat instanta competenta – Curtea de Apel Bucuresti - asupra lipsei acestuia abia dupa 15 zile si numai ca urmare a demersurilor efectuate de instanta care a constatat lipsa inculpatului la termenul de judecata din data de 19 mai 2017. Daca lucrurile s-ar fi desfasurat in conformitate cu procedurile legale, la termenul de 19 mai 2017, instanta trebuia sa fi fost deja notificata de organele de politie asupra faptului ca acesta nu s-a prezentat la sectie conform programului de supraveghere stabilit de controlul judiciar si sa comunice instantei care au fost rezultatele verificarilor”, arata DNA.
Curtea de Apel Bucuresti a fost sesizata de catre politisti abia in 30 mai si numai ca urmare a celor dispuse de aceasta instanta la termenul din 19 mai 2017. Prin urmare, instanta a dispus, in 31 mai, inlocuirea masurii controlului judiciar cu arestarea preventiva in lipsa a inculpatului Avraham Morgenstern.
„Precizam ca, la data de 15 iunie 2017, DNA a sesizat si PICCJ asupra imprejurarilor sus mentionate pentru a aprecia daca exista elemente de natura sa determine deschiderea unui dosar penal”, precizeaza parchetul.
In cursul zilei de vineri, a fost transmis DNA rezultatul Corpului de control al Ministrului Afacerilor Interne, din care rezulta ca exista o suspiciune rezonabila privind savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului de catre organele de politie care aveau obligatia sa exercite programul de supraveghere asupra lui Avraham Morgenstern.
Astfel, tot vineri, procurorii anticoruptie au trimis PG si rezultatul Corpului de control al Ministrului Afacerilor Interne.
Pe numele lui Avraham Morgenstern a fost emis un mandat de arestare in lipsa.
Omul de afaceri, administrator al firmei Shapir Structures SRL, a fost condamnat, in 10 ianuarie, de Tribunalul Bucuresti, la 12 ani de inchisoare si plata a 53 milioane lei catre statul roman, intr-un dosar de evaziune fiscala. Decizia nu a fost definitiva si, in prezent, la Curtea de Apel Bucuresti se judeca apelul.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (9)

ozujamit  | #52917
unoglovatutu  | #52918
oruxsowq  | #52919
jayukukit  | #52920
unikivucici  | #52944
ejoiewuqu  | #52945
evociosewoor  | #52981
aconafajotiae  | #52982
ufogayojogij  | #52987
Adauga comentariu

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005213 (s)