Pe drumul judeţean 571B Bozovici - Dalboşeţ - Şopotu-Nou se poate circula de marţi în condiţii normale, după finalizarea lucrărilor de reparaţii a aproape 40 de kilometri, realizate cu o finanţare de patru milioane de lei a Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Până în prezent, din cauza gropilor, o porţiune de 20 km era străbătută, cu maşina, în circa o oră, iar lucrările au constat în repararea a aproape 40 km.
'Acest drum este rezultatul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (cunoscutul PNDI), prin care s-au luat drumurile judeţene de la consiliile judeţene, urmând să fie făcute pe un credit furnizor, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, respectiv, cu garanţii guvernamentale, însă a fost un fiasco. Pe acest drum nu se putea trece din cauza gropilor. Erau adevărate cratere, după cum spuneau primarii din zonă', a declarat preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, prezent marţi în zonă.
Acest drum reprezintă principala arteră din Valea Almăjului şi leagă toate localităţile, de la Bozovici şi până la Şopotu-Nou, dar care a ajuns astfel din cauză că nu a primit nicio alocare de la Ministerul Dezvoltării în perioada guvernărilor Boc şi Ungureanmu, a spus Frunzăverde..
El a mai susţinut că mai este foarte mult de lucru în zonă pentru a aduce drumurile din Valea Almăjului la nivelul celor care s-au aflat în permanenţă în administrarea CJ Caraş-Severin. AGERPRES
Comentarii (0)