News Flash:

Diaconu vorbeste despre RAZBOIUL din primarie

9 Noiembrie 2013
1299 Vizualizari | 0 Comentarii

Adrian Diaconu, deputat PP-DD de Timiş şi lider al filialei judeţene a partidului, crede că Stoia și Robu ar trebui să ajungă „la altar, nu la tribunal”, în urma războiului care are loc în aceste zile între ei.

Primarul Timişoarei i-a cerut demisia viceprimarului Traian Stoia şi retragerea sprijinului politic de către PSD.

„Eu, deocamdată, ştiu că viceprimarul, pană acum, a fost primul care a tras nişte semnale de alarmă cu privire la nişte nereguli, ilegalităţi, care se perpetuau la nivelul conducerii şi administraţiei timişorene de foartă multă vreme. Păreau că lucrurile încep să se mişte spre o direcţie care ne va duce la clarificarea multora din aceste nereguli. Vorbim de mafia ţigănească, care a cumpărat clădiri istorice din patrimoniul Timişoarei. Nu mă aşteptam ca tocmai persoana care arăta cu degetul acest lucru să stea în calea bunei administraţii a oraşului. Ne vom uita cu interes şi vom vota pentru schimbarea viceprimarului doar dacă argumentele sunt reale. Dacă nu, considerăm că sunt şicane între concubini şi nu ne interesează. Deocamdată sunt şicane. Sperăm să ajungă la altar, nu la tribunal”, spune Diaconu.

 


psd
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1195 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005809 (s)