Un vas preistoric datat cel mai probabil in mileniul al III-lea a. Chr., mai multe fantani medievale si chiar un cimitir secular al animalelor sunt cateva dintre insolitele descoperiri arheologice din Piata Unirii. Cea mai importanta realizare este insa descoperirea zidului de incinta al cetatii medievale, considerat o „premiera arheologica”.

Amplul proiect de renovare a infrastructurii de apa si canal a centrului istoric al Timisoarei pentru realizarea zonei pietonale a determinat si cercetarile arheologice de salvare, cele mai mari din istoria orasului. Conform legislatiei europene privind protejarea memoriei colective, arheologii lucreaza in paralel cu constructorul, pentru a preda la timp portiunile de teren descarcate de sarcina arheologica. „Daca acest lucru nu reuseste intotdeauna este pentru ca sub asfaltul din zilele noastre se ascund vestigii putin cunoscute si o dinamica de dezvoltare urbana surprinzatoare”, explica specialistii.

Unul din punctele de lucru al Muzeului Banatului din Timisoara il constituie Piata Unirii, cea mai mare dintre pietele istorice ale Timisoarei. Situata in zona centrala a Timisoarei, Piata Unirii a purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri (Domplatz, Dom tér, Losonczy tér), numele actual fiind primit in anul 1919, cu ocazia intrarii trupelor romane in Timisoara. Piata Unirii a fost modelata geometric inca din anul 1733, in a doua jumatate a secolului XX suferind mai multe reamenajari, din pacate fara cercetari arheologice preventive.

Dr. Szentmiklosi Alexandru, coordonatorul cercetarii arheologice din Piata Unirii, a realizat pentru www.tion.ro o exceptionala sinteza a descoperirilor de pe acest santier:

Printre primele descoperiri facute pe latura estica a Pietei Unirii se numara si amenajarea pietonala de la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX, vizibila si in fotografiile de epoca ale Timisoarei. Construita din caramida dispusa in cant, prin designul simplu, dar vioi din punct de vedere cromatic, aceasta amenajare pietonala a dat o pata de culoare spatiului deschis al pietei, placat cu lespezi de piatra de mici dimensiuni.

Sub aceasta amenajare, odata cu adancirea sapaturii arheologice, s-a descoperit o a doua amenajare pietonala, un culoar relativ ingust, facut din bucati de caramida dispuse orizontal. Acest culoar, reparat cel putin odata, orientat est-vest, dateaza, cel mai probabil, in a doua jumatate a secolului XVIII, si a avut rolul de a permite accesul credinciosilor la Dom, prin noroaiele care caracterizau Timisoara in acea vreme. Pasajul a fost flancat de o amenajare de olane sfaramate.

Imediat sub amenajarea moderna a pietei au aparut urmele locuirii din perioada otomana (1552-1716), precum si o parte din zidul de incinta al cetatii medievale.

Zidul “Cetatii Albe”

Situata la nord de santul de aparare, urmele de constructii din perioada otomana pot fi grupate in doua etape distincte. Unei etape timpurii ii apartine o locuinta cu privinta, placata cu scanduri de lemn, fixate cu cuie din fier de diferite dimensiuni. Dupa abandonarea locuintei, podeaua se prabuseste, in privinta fiind descoperite si urmele cuptorului, cu cateva cahle care permit o datare a acestui moment in a doua jumatate a secolului XVII.

Unei etape tarzii din perioada administratiei otomane se dateaza urmele unei constructii de mari dimensiuni, cu santuri de fundatie si stalpi masivi de rezistenta, evidentele arheologice sugerand prezenta unei constructii importante careia cercetarea arheologica a surprins doar latura estica.

Anticipata de arheologi, descoperirea zidului de incinta a cetatii medievale a constituit o „premiera arheologica”, fiind pentru prima data dezvelit in cadrul unor cercetari arheologice. Zidul de incinta a fost construit din lut batut, fixat intr-o structura de stalpi aliniati in siruri paralele. Santul de aparare, un brat al raului Bega adaptat in acest scop, tinea dusmanul la departare. Mehmed Zilli, faimos sub numele de Evliya Çelebi, a vizitat orasul in 1660 si a descris zidurile trainice ale cetatii mentionand si existenta impletiturilor de nuiele si vita salbatica, tencuita cu argila si var alb, creand imaginea unei cetati albe. Veridicitatea acestei descrieri a fost confirmata de atentele cercetari arheologice care au surprins in fundul santului, intr-o excelenta stare de conservare, o bucata masiva de impletitura, fixata pe stinghii paralele. Vezi mai multe pe Tion.ro