News Flash:

Decebal Traian Remes, condamnat la trei ani de inchisoare in 2013, va fi ELIBERAT CONDITIONAT

11 Februarie 2014
531 Vizualizari | 0 Comentarii
Decebal Traian Remes
Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remes, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul "Caltabosul", va fi eliberat din penitenciar, unde a ispasit un an din pedeapsa, dupa ce Tribunalul Maramures i-a admis definitiv cererea de eliberare conditionata. Decebal Traian Remeş, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul "Caltaboşul", este încarcerat din 25 februarie 2013 la Penitenciarul Baia Mare, iar la jumătatea lunii ianuarie a cerut să fie eliberat condiţionat, motivând că are peste 60 de ani şi a ispăşit o treime din pedeapsă.

Judecătoria Baia Mare i-a admis cererea de eliberare condiţionată, dar procurorul DNA din acest dosar a făcut recurs.


Magistraţii Tribunalului Maramureş, care au judecat, marţi, recursul, au respins cererea DNA, astfel că fostul ministru al Agriculturii va fi pus în libertate.



Potrivit vechiului Codul Penal, în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani se poate dispune eliberarea condiţionată după executarea efectivă a unei treimi din durata pedepsei, în cazul condamnării care nu depăşeşte 10 ani. Noul Cod penal stipulează, în acelaşi caz, că deţinutul poate fi eliberat după ce a executat jumătate din pedeapsă. Potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, Remeş beneficiază de prevederile vechiului Cod penal.


Decebal Traian Remeş, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul "Caltaboşul", este încarcerat din 25 februarie 2013 la Penitenciarul Baia Mare, după ce completul de cinci judecători al instanţei supreme a decis definitiv condamnarea fostului ministru, dar şi a lui Ioan Avram Mureşan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Caltaboşul". De asemenea, denunţătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, a rămas cu condamnarea la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare dispusă prin sentinţa din 14 februarie 2012.


Ioan Avram Mureşan se află în închisoare din mai 2012, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani de detenţie într-un alt dosar, în care a fost judecat pentru deturnare de fonduri.


În dosarul "Caltaboşul", Ioan Avram Mureşan a fost judecat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, pentru trafic de influenţă, iar omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, pentru cumpărare de influenţă.


Conform rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 13 septembrie 2007 şi 23 septembrie 2007, Remeş, în calitate de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, funcţie deţinută la acea dată, ar fi acceptat şi primit produse alimentare (caltaboş şi ţuică) în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureşan.


"Banii şi produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparţinând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câştigarea a două licitaţii publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenţei pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor însărcinaţi cu derularea procedurilor de achiziţie publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea - structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", precizau procurorii DNA.


Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureşan, şi un autoturism de lux Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câştigarea licitaţiei de la ITRSV Râmnicu Vâlcea, mai arătau procurorii.


Gheoghe Ciorbă s-a autodenunţat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureşan, să-l cumpere pe Decebal Traian Remeş.


TVR a difuzat, în 10 octombrie 2007, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a ministrului Agriculturii de la acea dată, Decebal Traian Remeş, cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, precum şi înregistrări audio referitoare la licitaţii.


Decebal Traian Remeş şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Agriculturii în 11 octombrie 2007, după ce postul naţional de televiziune a difuzat imagini din înregistrarea video a întâlnirii sale cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan.


tribunalul maramures
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0982 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017029 (s)