News Flash:

De ce devin oamenii posesivi. Sentimentele pe care le ascunde gelozia

12 Iunie 2018
1443 Vizualizari | 0 Comentarii
totul despre gelozia in cuplu 1 12082100

Gelozia este un sentiment profund, foarte bine inradacinat si dificil de modificat. De multe ori, oamenii isi imagineaza ca sunt gelosi pentru ca sunt indragostiti, dar, de fapt, acest sentiment poate ascunde foarte multe alte lucruri.

De ce devin oamenii posesivi. Sentimentele pe care le ascunde gelozia

in opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, gelozia partenerului ne face, de cele mai multe ori, sa ne imaginam ca suntem iubiti, insa, in acest context, aceasta se confunda cu iubirea, iar dragostea mult dorita se transforma intr-o lupta fara invingatori.

„Gelozia vine pur si simplu din teama persoanei ca nu are valoare de una singura. Cu cat persoana este mai putin capabila sa-si gaseasca ea insasi protectia necesara si cu cat increderea in sine este mai mica, cu atat creste nesigurata, teama de abandon si implicit apare gelozia, caracterizata prin nevoia puternica de a mentine partenerul cat mai aproape, pentru protejarea propriei portii de afectiune. Relatia traditionala oscileaza intre afectiune si dominare, din pacate, doi poli incompatibili pentru construirea unei relatii reale. Cu alte cuvinte, gelozia seamana aparent foarte mult cu iubirea, dar, in realitate, este un frate vitreg malefic, cu caracteristici diametral opuse”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.

De multe ori, in relatie, posesia predomina in detrimentul afectiunii, iar puterea in detrimentul iubirii. Dragostea se amesteca cu: 

1. Teama – „Daca nu esti langa mine, nu ma simt protejat/a”

2. Morala – “Datoria ta este sa te ocupi de mine/casa/familie"

3. santajul - „Voi muri sau ma voi sinucide daca…”

4. Amenintarea – “Daca nu esti cum vreau eu/cu mine, ai sa vezi tu/ vei plati scump”

5. Culpabilizarea - „Daca iubesti si pe altcineva, inseamna ca nu ma iubesti pe mine!”

6. Manie/furie – “Daca ma supar si reactionez, celalalt se sperie si nu mai pleaca”

7. Luarea de ostateci - Copiii sunt de obicei cei prinsi la mijloc

8. Ideologia - „Pentru ca ne iubim, trebuie sa facem totul impreuna”

9. Autoritatea - „Nu ai voie sa faci/ai ceva fara mine”

10. Suferinta - „Nu mai pot sa dorm din cauza celuilalt”

11. Boala - Anxietate, depresie, atacuri de panica, somatizari

12. Forta/agresivitate - partenerul este retinut prin violenta verbala si/sau fizica, imobilizare, incuiatul usii, interzicerea accesului la masina, bani, telefon sau orice alt mijloc de a lua legatura cu exteriorul

Psihologul Laura Maria Cojocaru crede ca fidelitatea este inteleasa de multe ori gresit”

„Cuvantul fidelitate provine de la grecescul „fides”, care inseamna incredere. Ca orice lucru in acesta lume, si fidelitatea comporta doua aspecte: cel pozitiv - increderea reciproca si cel negativ, pervertit, in care fidelitatea devine sinonima cu abstinenta, represiunea, limitarea si detentia’’, precizeaza specialistul. Atunci cand se accentueaza doar aspectul negativ, cuplul devine o inchisoare, un loc al reprimarii, iar partenerul de viata se transforma intr-un inamic. „Multi oameni sufera de singuratate doar din cauza limitelor determinate de educatia primita, de conditionarile cauzate de unele conceptii de viata preluate de-a valma, pentru ca, in acest caz, cuvintele „te iubesc” deviaza de la sensul lor pur si minunat si devin doar temeri si „inchisori” pentru celalalt. Auzim mult prea des expresii de genul: „ma tem ca tu nu ma iubesti”, “„„te iubesc daca si tu ma iubesti”, „te iubesc daca esti perfecta’’ etc. Atunci cand „te iubesc” inseamna „ma iubesc asa cum sunt si te iubesc asa cum esti“, putem vorbi cu adevarat de iubire, pentru ca fidelitatea fata de celalalt incepe cu cea fata de tine insuti, pentru ca linistea ta este asigurata cu adevarat doar atunci cand pot sa-ti satisfaci tu insuti aspiratiile si atunci este minunat sa-ti doresti si sa poti imparti asta cu partenerul/a. Atunci cand tu insuti te apreciezi, te iubesti, te respecti, esti sensibil la tot ceea ce te inconjoara, atunci poti iubi cu adevarat viata si oamenii, atunci poti cu adevarat sa construiesti o relatie cu o persoana aflata in aceeasi dispozitie. O astfel de dragoste cunoaste foarte rar deceptia si disperarea, atata timp cat amadoi se ingrijesc de cresterea ei, fiecare insa ramanand el insusi”, adauga psihologul Laura Maria Cojocaru.


gelozia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1142 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007372 (s)