News Flash:

Dan Sova a venit la Comisia juridica a Senatului pentru a-si consulta dosarul

24 Noiembrie 2015
232 Vizualizari | 0 Comentarii
dan sova1
Dan Sova a venit, marti dimineata, la Comisia juridica a Senatului, pentru a-si consulta dosarul, membrii comisiei urmand sa se reuneasca in cursul dupa-amiezii pentru audierea punctului de vedere al acestuia si pentru intocmirea raportului.


Dan Sova nu a facut declaratii presei la sosirea la comisie.


Dosarul deschis luni la Comisia juridica are aproximativ 3.000 de pagini, fiind cuprins in sapte volume.


Presedintele Comisiei juridice a Senatului, Catalin Boboc, preciza, luni, ca marti va fi intocmit raportul Comisiei juridice si inaintat Biroului Permanent, care urmeaza apoi sa decida ca votul sa aiba loc la urmatoarea sedinta de plen.


"Marti vom intocmi raportul, dupa vot, si il vom inainta Biroului Permanent, va fi la primul plen, probabil miercurea viitoare", a mai spus Boboc.


Cererea DNA privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova a ajuns vineri la cabinetul presedintelui Senatului.


Procurorii DNA au cerut aviz de la Senat privind retinererea si arestarea preventiva a senatorului.


Potrivit procurorilor, in perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Sova ar fi pretins sume de bani si ar fi primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa directorul general al centralei de energie termica (CET) Govora SA, Mihai Balan, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unui contract de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe luna.


Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiti pentru a achita un imobil cumparat in Bucuresti.


Mihai Balan a fost retinut joi de procurorii DNA, care o zi mai tarziu au cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie arestarea lui preventiva. Solicitarea a fost respinsa vineri de instanta, care a dispus luarea masuri controlului judiciar, in dosarul in care Balan este acuzat de abuz in serviciu, pentru ca a incheiat un contract de asistenta juridica cu o firma, influentat de senatorul Dan Sova. Dan Balan a fost pus in libertate, insa decizia nu este definitiva si a fost contestata de procurorii DNA la aceeasi instanta.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1145 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023209 (s)

loading...