News Flash:

Dan Petrescu si-a reziliat contractul cu Dinamo Moscova

8 Aprilie 2014
1533 Vizualizari | 0 Comentarii
Antrenorul român Dan Petrescu și-a reziliat contractul care-l lega de echipa rusă de fotbal Dinamo Moscova, după evoluții mai puțin convingătoare ce au culminat cu umilința din weekend (0-4) de pe terenul ''lanternei roșii'' Anji Mahackala, anunță agenția RIA Novosti. Dinamo este pe locul 4 în clasament, dar rezultatul din ultima etapă lasă puține speranțe de calificare în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Cu 6 etape rămase de disputat, echipa este la 8 puncte de liderul Lokomotiv Moscova și la 7 puncte de Zenit St. Petersburg, ocupanta poziției secunde, care duce în preliminariile Ligii Campionilor.

"Dinamo a reziliat pe cale amiabilă contractul cu Dan Petrescu", a indicat clubul pe Twitter.

În cele cinci meciuri de după pauza de iarnă, Dinamo are un bilanț de două victorii, două egaluri și o înfrângere.

Noul președinte al lui Dinamo, miliardarul Boris Rotenberg, care este și acționar al grupării, a avut așteptări mai mari.

"Anul trecut Dan a scos echipa dintr-o situație grea, dar în ultima perioadă nu s-au văzut progrese. Trebuie să mergem înainte", a afirmat directorul sportiv al clubului, Guram Adjoev.

Petrescu, 46 de ani, a preluat-o pe Dinamo în august 2012, când formația era în zona retrogradării. Sub conducerea sa, echipa a încheiat sezonul trecut pe locul 7. Petrescu a afirmat în septembrie că obiectivul lui Dinamo pentru noua stagiune este prezența în Europa League, adică o clasare în primele 5 locuri. În Rusia, tehnicianul a mai antrenat-o pe Kuban Krasnodar.

Adjoev l-a avertizat public luna trecută pe fostul fundaș al lui Chelsea că Dinamo trebuie să câștige mai multe meciuri dacă el vrea să-și păstreze slujba. Decizia concedierii tehnicianului a venit după reuniunea de marți a conducerii clubului.

Adjoev a confirmat că Dinamo negociază cu tehnicianul lui Amkar Perm, Stanislav Cercesov, fost portar al naționalei Rusiei. "Sper că-l vom putea prezenta curând ca noul nostru antrenor", a spus Adjoev.

AGERPRES


anji mahackala lokomotiv moscova
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1174 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006885 (s)