Omul de televiziune Dan Negru era doar un adolescent in zilele in care timisorenii s-au ridicat impotriva regimului comunist. El s-a aflat printre ei, dar se considera unul dintre lasii Revolutiei pentru ca a iesit in strada doar atunci cand era alaturi de alte sute de mii de oameni, nu si atunci cand s-a tras sau pe timpul noptii, scrie tion.ro. Negru isi aminteste cum „casca gura” la discursurile lui Tokes si cum nu intelegea prea mult din ele. In primii ani dupa Revolutie, lucrurile s-au schimbat pentru actualul om de televiziune, pentru ca incepuse sa inteleaga  ce s-a intamplat cu adevarat in acele zile crunte.

Eram la liceu in Revolutie. Nu eram nici un copil, dar nu eram nici matur. Am fost la Revolutie cu colegii mei de clasa, fara sa fiu erou. Nici pe departe. Am fost un pusti las in timpul Revolutiei. Mergeam cu colegii mei, iar pe la ora 4 – 5 mergeam acasa, fugeam, pentru ca stiam ca o sa se traga. Stateam undeva mai inspre Catedrala, eu locuiesc pe linia tramvaiului 7 si ca sa pot sa ajung mai repede in Maria stateam mai aproape de Catedrala. Eu am fost un pusti asa, mai las. Cei curajosi stateau. Eu de la Revolutie doar am auzit pocnituri de arma, dar nu am vazut niciodata. Nu am fost un curajos, eram si la liceu, dar nu asta conteaza, pentru ca au fost multi elevi de liceu care au avut curaj si au ramas. Iar pentru acestia… jos palaria. Inclusiv imi aduc aminte ca mergeam spre casa si asteptam sa treaca vreo doua, trei, patru tramvaie ca sa stau sa casc gura la ce spunea Tokes. Stateam asa si cascam gura si dupa vreo jumatate de ora ma urcam in tramvai si plecam. Nici nu prea intelegeam prea multe la varsta aia si nici nu ma interesa foarte mult. (…) Cand era lume, cascam si eu gura pe acolo. Eu am fost la Revolutie cand era suta de mii de oameni acolo, nu cand era mana de oameni. Pentru ca aia sunt greii. Noi, astia, suta de mii, ne-am dus asa… eram in centru pe Corso, la plimbare. Eu am facut parte din suta de mii. Noi astia multi… asa, gura casca. Noi am stat acolo. Importanta este mana aia de oameni care a avut curaj sa stea noaptea, care a stat in fata pistoalelor. Eu nu am avut de-astea. Eu nu am fost curajos de Revolutie.

Care era atmosfera? Cum au reactionat parintii tai?

Eu stateam pe atunci undeva langa o baza militara si ieseau tancurile. Nu mai tin minte ziua, dar pe strada mea, la un moment dat au trecut tancuri. Eu eram incantat! Pentru ai mei era o mare teama si o sperietura si pentru mine era o bucurie. Io-te tancuri! Intr-un fel vedeau ei lucrurile si intr-un fel vedeam eu.

De unde ai aflat ce se intampla in strada?

Prin 16 – 17 deja toata lumea iesea in strada, toata lumea stia. E adevarat ca am ascultat si Europa Libera, dar din mai multe motive. In primul rand din cauza muzicii. (…) Era un tip Andrei Voiculescu care era DJ, iar eu eram mare fan. La un moment dat am ajuns sa-l si cunosc. M-a strigat «domnul Negru», i-am raspuns «domnul Voiculescu» si i-am spus «eu fac televiziune datorita dumneavoastra». In orice caz, ei vorbeau si despre Revolutia de la Timisoara. Dar eu nu eram pasionat de asta.

Cum au fost primii ani de dupa Revolutie?

In primii ani am fost ca orice timisorean pe baricadele de dincolo. Am avut ocazia sa-i cunosc pe oamenii care au scris Proclamatia de la Timisoara, pentru ca m-am angajat la radio. Eram deja la Radio Timisoara si eram cumva implicat. Pe vremea aceea cel mai bun prieten al meu era Cristi Paturca, cel care a scris «Imnul Golanilor». Cristi era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, cand venea la Timisoara statea la mine. Deja era altfel pentru ca mai crescusem. Faceam emisiuni cu Ioan Craciun, unul dintre oamenii care a fondat Ziarul Timisoara. Amandoi au murit.

Care sunt impresiile 25 de ani mai tarziu?

In clipa asta, singurul lucru dupa 25 de ani este ca mi-e rusine ca in breasla mea exista oameni care fac emisiuni in care spun ca era mai bine inainte. Mie asa ceva mi se pare inacceptabil. Multora le-am si spus, e inacceptabil sa faci emisiuni si sa spui ce misto personaj era Nicu Ceausescu. Asta mi se pare o rusine fara margini. Daca in Germania sau in Polonia sau in Italia s-ar face o emisiune si s-ar zice «ce misto erau camerele de gazare ale nazistilor», ar fi un scandal urias. La noi se fac emisiuni in care se zice ce bine era cu Ceausescu, se duc la Cimitirul Ghencea si il plang. Eu nu am vazut niciunde emisiuni in care lumea sa-l planga pe Hitler, dar la noi lumea il plange pe Ceausescu. Asta-i marea mea rusine la 25 de ani dupa Revolutie, ca lucrez intr-o breasla in care oamenii fac pentru rating, sau nu imi dau seama de ce, fac emisiuni care profaneaza amintirea celor morti. Nu ai cum sa faci asta! Sa vad asta la televizor… mi-e rusine de breasla mea.