News Flash:

Daily Express cere premierului Cameron sa mentina restrictiile pentru romani si bulgari in Marea Britanie

31 Octombrie 2013
370 Vizualizari | 0 Comentarii

Cotidianul britanic Daily Express a lansat o petiţie prin care îi cere premierului David Cameron să menţină controlul asupra sosirii lucrătorilor romani şi bulgari în Marea Britanie şi le cere cititorilor săi să o semneze.


Lucrătorii romani şi bulgari vor putea munci liber în Marea Birtanie de la 1 ianuarie 2014, iar Cameron insistă că nu poate face nimic în acord cu legislaţia europeană pentru a evita ridicarea restricţiilor temporare de muncă.


Petiţia îi cere lui Cameron să aibă curajul să înfrunte Bruxelles-ul şi să protejeze lucrătorii britanici, menţinand restricţiile actuale.


"Susţin 100 la sută campania Daily Express. Este ceva ce am cerut şi eu în Camera Comunelor. Să spunem UE că Marea Britanie nu va primi romani şi bulgari ar ajuta la renegocierea statului nostru de membru al UE", a declarat parlamentarul conservator Philip Hollobone.


"Este imperativ să începem să tragem la răspundere Guvernul şi să încetăm să mai folosim scuza că nu se poate face nimic în legătură cu deschiderea graniţelor pentru bulgari şi rămani", a declarat liderul UKIP, Nigel Farage.


"Mi-ar plăcea să îl văd pe David Cameron luandu-şi inima în dinţi şi înfruntand UE. Avem o creştere a şomajului în randul tinerilor, aglomerare şcolilor şi spitalelor. Pur şi simplu nu ne permitem să avem sute de persoane care vin în Marea Britanie în ianuarie în timp ce noi încercăm să redresăm economia noastră fragilă", a adăugat el.


Cameron a promis să renegocieze statutul de membru UE al Marii Britanii şi să organizeze un referendum.


MEDIAFAX


daily express cameron comunelor philip hollobone david cameron
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1115 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018209 (s)

loading...