News Flash:

Dacian Ciolos, adus la audieri

8 Aprilie 2015
1257 Vizualizari | 0 Comentarii
Dacian Ciolos este audiat ca martor, miercuri, la Parchetul instantei supreme, intr-un dosar privind modul in care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civila in cauza privatizarii ICA, plangerea in acest caz fiind facuta de Catalin Sandu, fost sef in ADS, condamnat la sase ani de inchisoare.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, ca Dacian Ciolos, fost comisar european pentru Agricultura si fost ministru al Agriculturii, a fost citat sa se prezinte la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) pentru a dat declaratii in calitate de martor, intr-un dosar in care se fac cercetari in rem.
Potrivit surselor citate, dosarul a fost deschis in urma unei plangeri facute de Jean Catalin Sandu, fost sef al Directiei Juridice din Agentia Domeniilor Statului (ADS), condamnat la sase ani de inchisoare cu executare in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare. Sandu a reclamat modul in care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civila in timpul judecarii dosarului ICA.
In 8 august 2014, completul de judecata de la Curtea de Apel Bucuresti format din magistratii Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea i-a condamnat definitiv, in dosarul privatizarii ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de inchisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, si pe fostul ministru Sorin Pantis la sapte ani de inchisoare. In acelasi dosar, fostul director al ADS Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de inchisoare, iar Jean Catalin Sandu, fost sef al Directiei Juridice din ADS, a primit sase ani de inchisoare. Tot la sase ani de inchisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Savulescu, fost sef al Directiei de Privatizare-Concesionare din ADS. Flavius Adrian Pop, fost sef de serviciu in ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin si Constantin Baciu au primit patru ani de inchisoare cu suspendare, iar Vica Ene si Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.
Mediafax.ro 

dacian ciolos privatizarii ica ads surse judiciare
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1295 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007457 (s)