News Flash:

Curtea Constitutionala se pronunta, joi, asupra sesizarii lui Tariceanu privind dosarul Belina

23 Noiembrie 2017
1071 Vizualizari | 0 Comentarii
tariceanu

Curtea Constituţională a României se pronunţă, joi, asupra sesizării lui Călin Popescu-Tăriceanu privind ancheta DNA legată de modul cum au fost adoptate în Guvern hotărârile referitoare la insula Belina, Tăriceanu cerând CCR să constate un conflict de natură constituţională între Parchet şi Guvern.

Decizia CCR a fost programată iniţial pentru 16 noiembrie însă Curtea şi-a mai acordat o săptămână pentru a analiza sesizarea. La şedinţa de săptămâna trecută a fost prezent şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a susţinut că aprecierea legalităţii unei hotărâri de guvern este de competenţa instanţei de contencios-administrativ, iar oportunitatea este de competenţa decidentului, nu a procurorilor DNA.

Un procuror DNA, prezent şi el la şedinţă, a declarat că o acceptare a conflictului constituţional, cerut de Călin Popescu Tăriceanu, echivalează cu o exonerare de răspundere penală a funcţionarilor publici cu rang înalt.

La finalul şedinţei, preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, a anunţat că decizia va fi pronunţată pe 23 noiembrie. „Am amânat cauza pe 23 noiembrie pentru aprofundare. Nu se va repune pe rol, s-au amânat deliberările. N-am cerut niciun fel de explicaţii, nici informaţii suplimentare, pur şi simplu pentru o analiză mai aprofundată a datelor care sunt deja în dosar, inclusiv cu privire la punctele de vedere susţinute azi în şedinţă”, a spus Dorneanu.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1145 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006051 (s)