News Flash:

Cum va fi VREMEA pana pe 14 septembrie in intreaga tara

1 Septembrie 2014
1328 Vizualizari | 0 Comentarii
Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare a evolutiei valorilor termice si a precipitatiilor in intervalul 1 - 14 septembrie, pentru toate regiunile din tara: Banat, Crisana, Transilvania, Maramures, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia si la munte.
Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.
BANAT
Pana pe data de 6 septembrie, regimul termic diurn va marca o scadere treptata si se vor atinge medii ale temperaturilor maxime de aproximativ 25 de grade, pornind de la 28 de grade in prima zi a intervalului de prognoza. Intre 7 si 10 septembrie o usoara incalzire va determina cresterea cu 2....3 grade a mediilor termice, pentru ca dupa data de 10 septembrie o noua tendinta de racire sa coboare din nou maximele diurne, spre medii de 22 de. In ceea ce priveste valorile nocturne, acestea se vor mentine intre 14 si 16 grade in prima saptamana de prognoza, iar in a doua vor scadea usor si treptat, spre 12 grade la sfarsitul intervalului.
In primele doua zile probabilitatea de ploaie va fi foarte redusa, dar va creste incepand cu data de 3 septembrie. Ploile se vor semnala pe arii mai extinse si vor fi, izolat, mai insemnate cantitativ in jurul datelor de 3, 4 si 9 septembrie.
CRISANA
In prima saptamana, valorile termice diurne vor scadea usor si treptat, de la medii de 28 de grade in prima zi, pana la aproximativ 24 de grade in jurul datei de 7 septembrie. In a doua saptamana, tendinta de racire va continua si, la sfarsitul perioadei de prognoza, media maximelor diurne va fi de 22 de grade. Temperaturile minime se vor situa intre 14 si 16 grade Celsius in prima jumatate a intervalului de prognoza, iar apoi vor scadea usor, spre valori medii de 11...12 grade in jurul datei de 14 septembrie.
In ceea ce priveste probabilitatea de aparitie a ploilor, dupa data de 3 septembrie si pana la sfarsitul intervalului de prognoza, local si temporar, se vor semnala averse, izolat mai insemnate cantitativ.
TRANSILVANIA
Temperaturile maxime, de 26...27 de grade, din primele doua zile ale intervalului de prognoza, vor scadea cu aproximativ 2 grade, astfel incat, intre 3 si 8 septembrie se vor mentine relativ constante, in jurul valorii medii de 25 de grade. Ulterior, racirea usoara a vremii va continua, iar intre 12 si 14 septembrie mediile maximelor nu vor mai depasi 21 de grade Celsius. Temperaturile minime vor marca o crestere, de la 10 la 13 grade, in medie, intre 1 si 4 septembrie, apoi vor scadea usor si se vor mentine in jurul unei medii de 11 grade pana pe 10 septembrie, pentru ca in ultimele zile sa coboare din nou, spre 8 grade la sfarsitul perioadei de prognoza.
Probabilitatea de aparitie a averselor va fi mai ridicata pe 3 septembrie si, din nou, intre 8 si 10 septembrie. In restul intervalului de prognoza vor fi ploi trecatoare, slabe cantitativ.
MARAMURES
Temperaturile diurne vor fi de 26...28 de grade in prima saptamana de prognoza, cu cele mai ridicate valori in primele doua zile, iar in a doua saptamana tendinta de scadere usoara va continua, astfel incat, spre 14 septembrie, nu se vor mai depasi valori medii de 22 de grade Celsius. In ceea ce priveste regimul termic nocturn, dupa primele dimineti mai calde, cu valori medii de 13...14 grade, temperaturile vor scadea treptat pana spre 10 grade la sfarsitul intervalului de prognoza.
Probabilitatea pentru averse pe arii relativ extinse si izolat mai importante cantitativ va fi mai ridicata intre 7 si 10 septembrie. In restul intervalului de prognoza, ploile vor fi slabe si se vor semnala sporadic.

MOLDOVA
Media maximelor termice va fi de 26...27 de grade intre 1 si 4 septembrie, apoi temperaturile vor scadea spre valori medii de 24...25 de grade intre 5 si 9 septembrie. In ultimele zile ale intervalului de prognoza, tendinta de racire va continua si, dupa 11 septembrie, maximele diurne nu vor mai depasi, in medie, 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea valori medii de 13 grade la inceputul intervalului, apoi vor marca o crestere spre 15 grade pe 3 si 4 septembrie, pentru ca intre 5 si 11 septembrie sa revina la valori de 12...13 grade. Iar spre finalul celor doua saptamani de prognoza valorile nocturne vor cobori spre o medie termica de aproximativ 10 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi local mai ridicata pe data de 3 septembrie si, din nou, dupa 9 septembrie. In restul intervalului de prognoza doar cu totul izolat vor fi conditii sa ploua slab.

DOBROGEA
In prima saptamana a intervalului de prognoza regimul termic diurn va scadea, de la valori medii de aproximativ 29 de grade pe 2 septembrie, pana la 26...27 de grade in intervalul 5 – 9 septembrie. Ulterior, pana la finalul perioadei de prognoza, racirea va continua, astfel incat intre 12 si 14 septembrie nu se vor mai depasi, in medie, 22 de grade Celsius. Temperaturile minime nocturne vor marca o crestere, de la 15...16 grade la inceputul intervalului, spre 19 grade in jurul datei de 4 septembrie, pentru ca apoi sa revina la valori de 16 grade in intervalul 7-11 septembrie si chiar sa scada spre 14 grade Celsius la sfarsitul perioadei de prognoza.
Probabilitatea de aparitie a ploilor se va mentine redusa in cea mai mare parte a intervalului de prognoza si doar pe 3, 9 si 10 septembrie, pe arii restranse, vor fi ploi de scurta durata.
MUNTENIA
Intre 1 si 9 septembrie, temperaturile maxime se vor mentine apropiate de valori medii de 26...27 de grade, exceptand ziua de 2 septembrie, cand se vor apropia de 30 de grade Celsius. Inte 10 si 14 septembrie, maximele diurne vor scadea usor, spre valori medii de 24 de grade, apropiate de normele climatologice ale datei. Minimele termice vor creste, de la 13...14 grade la inceputul intervalului de prognoza, spre 17 grade pe 3 si 4 septembrie, pentru ca apoi sa scada, spre aproximativ 14 grade in intervalul 6 – 10 septembrie si chiar spre 12 grade pe 13 si 14 septembrie.
Probabilitatea pentru averse, posibil mai insemnate cantitativ, va fi mai mare pe 3 septembrie, iar in rest doar cu totul izolat si trecator va ploua slab.
OLTENIA
Temperaturile maxime vor scadea treptat, de la o valoare medie de 28 de grade pe data de 2 septembrie, spre 24 de grade intre 4 si 6 septembrie. O usoara incalzire, cu aproximativ 2 grade, va avea loc intre 7 si 9 septembrie, pentru ca apoi sa se manifeste o tendinta de racire treptata, care va determina, la sfarsitul intervalului de prognoza, valori medii de 22 de grade Celsius. Regimul termic nocturn va marca o crestere de 3...4 grade la inceputul intervalului, spre valori medii de 16...17 grade pe 4 - 5 septembrie, apoi va scadea treptat, spre 12 grade in jurul datei de 14 septembrie.
Probabilitatea pentru averse va fi mai mare intre 3 si 5 septembrie si, din nou, in jurul datei de 9 septembrie, iar in rest doar izolat vor fi conditii pentru ploi trecatoare.

LA MUNTE
In primele trei zile ale intervalului de prognoza, temperatura aerului va avea valori medii de aproximativ 18 grade ziua si 9...10 grade noaptea, iar in intervalul 4 – 10 septembrie se vor inregistra temperaturi diurne de 16 grade si nocturne de 8...9 grade. In ultimele zile ale perioadei de prognoza, regimul termic va marca o noua scadere, spre valori maxime de 14 grade si minime de 5 grade, in medie.
Averse pe arii mai extinse si izolat mai importante cantitativ se vor semnala pe 3 septembrie, dar si in intervalul 7-10 septembrie. In rest vor fi ploi locale, de scurta durata. Mediafax.ro

banat crisana transilvania maramures moldova dobrogea muntenia oltenia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1228 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007272 (s)