News Flash:

Cum va fi vremea in Banat si in celelalte regiuni in urmatoarele dopua saptamani

28 Octombrie 2013
478 Vizualizari | 0 Comentarii
Regimul termic se va menţine constant în următoarele două săptămâni, valorile termice situându-se, în general, peste normele climatologice ale perioadei. Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru intervalul 28 octombrie - 10 noiembrie 2013, temperaturile maxime ale aerului se vor încadra între 20 şi 24 de grade Celsius, puţin mai scăzute în zona montană.

Potrivit estimărilor, în zona Banatului, în primele zile ale intervalului se va menţine vremea deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii octombrie, cu valori diurne de 22-24 de grade şi minime nocturne de 9-11 grade, în medie. Începând de joi, temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare mult peste mediile climatologice ale perioadei, astfel încât cele maxime vor fi de 15 la 18 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade. Ploi slabe vor fi posibile în intervalul 5-7 noiembrie. Probabilitatea de ploi, slabe cantitativ, va fi mai ridicată între 27 octombrie şi 3 noiembrie.

În regiunea Crişanei, în intervalul 28-30 octombrie vremea se va menţine cu mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an, cu valori diurne de 20-22 de grade şi minime nocturne de 9-11 grade, în medie. Începând de joi, temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice specifice datei, astfel încât, aproape pe tot restul intervalului de prognoză, cele maxime vor fi în medie de 14-17 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade. Probabilitate de ploi, slabe cantitativ, va fi mai mare în zilele de 5, 6 şi 7 noiembrie.

Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de un regim termic cu mult peste cel obişnuit la sfârşit de octombrie, fiind de aşteptat valorile diurne de 18-20 de grade şi minime de 4 la 8 grade, ca medie. Începând din 31 octombrie, temperaturile vor scădea, dar se vor menţine, până la 10 noiembrie, în general peste mediile climatologice specifice primei decade de noiembrie; temperaturile maxime vor fi în medie de 11-15 grade, iar minimele nocturne se vor încadra într-un ecart mediu de 2-5 grade. Ploi slabe vor fi posibile în zilele de 6 şi 7 noiembrie.

În zona Maramureşului, în primele zile ale intervalului se va menţine vremea deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii octombrie, cu valori diurne de 19-21 de grade şi minime nocturne de 8-10 grade, în medie. Începând de joi, temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice ale perioadei, astfel încât cele maxime vor fi în medie de 15 la 18 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade, cel mai probabil până la sfârşitul intervalului de prognoză.
Probabilitatea de ploaie va fi mai mare între 5 şi 8 noiembrie.

În Moldova, intervalul de prognoză debutează cu o vreme deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 18-22 de grade, iar noaptea de 8-10 grade. Începând de la jumătatea acestei săptămâni, temperaturile vor scădea uşor, dar vor fi aproape pe tot restul intervalului mai ridicate decât mediile climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 12-15 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 4 la 7 grade. După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru precipitaţii în cantităţi nesemnificative, mai ales ploi sau burniţă.

Potrivit prognozei ANM, în zona Dobrogei, în primele zile ale intervalului vremea se va menţine deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 18-21 de grade, iar noaptea de 10-12 grade. Temperaturile vor scădea, în special, după data de 31 octombrie, devenind apropiate de mediile climatologice, iar tendinţa până la sfârşitul intervalului de prognoză va fi ca valorile să oscileze în jurul mediilor climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 11-14 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 6 la 9 grade. Începând cu 1 noiembrie creşte probabilitatea pentru ploi în cantităţi nesemnificative sau burniţă.

În zona Munteniei, în primele zile ale intervalului, vremea se menţine deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 20-23 de grade, iar noaptea de 8-11 grade. Temperaturile vor scădea după data de 31 octombrie, devenind apropiate de cele climatologic normale, iar tendinţa, până la sfârşitul intervalului de prognoză, va fi ca valorile să oscileze în jurul mediilor specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 12-16 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 4 la 8 grade. După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru ploi în cantităţi nesemnificative sau burniţă.

În Oltenia, între 28 şi 30 octombrie, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, cu valori medii ziua de 20-23 de grade, iar noaptea de 8-11 grade. Temperaturile vor scădea, în special, după data de 31 octombrie, devenind în general apropiate de cele climatologic normale, iar tendinţa va fi ca valorile să se meţină în jurul mediilor multianuale specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 11-15 grade şi valori medii în timpul nopţilor între 4 şi 8 grade. Ploile în cantităţi nesemnificative sau burniţe sunt prognozate după data de 31 octombrie.

La munte, regimul temperaturii aerului se menţine, în cea mai mare parte a intervalului, peste cel normal în această perioadă a anului, cu precădere între 28 şi 30 octombrie, când se aşteaptă valori medii de 13-16 grade, ziua, şi 5-8 grade pe parcursul nopţilor. După data de 31 octombrie scăderea de temperatură va determina medii diurne de 6-10 grade şi nocturne de 1 la 4 grade. Începând cu sfârşitul lunii octombrie, creşte probabilitatea pentru precipitaţii, însă acestea vor fi în general slabe.

Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 28 octombrie - 10 noiembrie 2013, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.

regimul termic
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0985 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015934 (s)