News Flash:

Cum va fi vremea de Pasti si de 1 Mai

23 Martie 2015
616 Vizualizari | 1 Comentarii
Vremea de Pasti si de 1 Mai ar putea fi mai rece decat in mod obisnuit pentru data din calendar, avand in vedere ca estimarile Centrului European indica un regim termic mai rece si cu precipitatii mai bogate pentru lunile aprilie si mai, a anuntat, luni, directorul executiv al ANM, Elena Mateescu.


Directorul executiv al Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a spus ca inca nu pot fi facute prognoze pentru sarbatorile de Pasti si 1 Mai, dar este posibil ca vremea sa fie mai rece decat normalul perioadei.


"Este inca departe sa ne putem pronunta si sa spunem cum va fi vremea de Pasti si de 1 Mai, dar avand in vedere estimarile Centrului European pentru urmatoarele doua luni de primavara, se anticipeaza, din punct de vedere al regimului de temperaturi, doua luni mai reci decat in mod obisnuit si cu precipitatii ceva mai bogate fata decat ar fi obisnuit in aceasta perioada. Asta inseamna ca este posibil sa avem zile in care temperaturile sa inregistreze valori mai coborate decat data din calendar, dar si zile in care se inregistreaza temperaturi deosebit de ridicate", a spus directorul executiv al ANM, la un eveniment organizat de Ziua Mondiala a Meteorologiei.


Elena Mateescu a mai spus ca, pe masura ce ne vom apropia de data de 12 aprilie sau de 1 mai, meteorologii vor putem aprecia cu exactitate cum va fi vremea.


"Per ansamblu insa, estimarile Centrului European indica pentru urmatoarele doua luni, cel putin la nivelul temperaturilor medii lunare si a cantitatilor lunare de precipitatii, doua luni de primavara mai reci si mai bogate in precipitatii. Iar pentru prima luna din vara lui 2015, un regim termic apropiat de mediile datei din calendar si cu ploi mai putine, in special in partea de sud si de sud-est a tarii", a mai spus Elena Mateescu.


Intrebata ce inseamna "mai rece", Elena Mateescu a explicat ca daca in luna aprilie se vorbeste de temperaturi medii de 9,3 grade, este posibil sa se inregistreze valori sub aceasta medie, in toata tara.


"Insa, trebuie sa tinem cont ca daca datele indica un regim de temperaturi mai rece, trebuie sa vorbim despre o crestere in general climatologica a temperaturilor de la o luna la alta, pentru ca ne intreptam spre lunile de vara. Si daca in luna aprilie vorbim de o temperatura de 9,3 grade, pentru luna mai vorbim deja de 14,4 grade, iar pentru luna iunie de 18,3 grade. Deci, pe masura ce inaintam spre sezonul de vara, temperaturile cresc usor, astfel incat sa putem beneficia, cel putin in intervalele calduroase, de o vreme placuta", a mai spus directorul executiv al ANM.


Intrebata cum se anunta vara acestui an, Elena Mateescu a spus ca unele centre meteorologice la nivel international estimeaza, intr-adevar, 2015 ca fiind un posibil an extrem de calduros, asa cum se anticipa si acum un an pentru 2014.


"Si iata ca anul 2014 s-a inscris ca fiind cel mai calduros din sirul de observatii inregistrate din 1850 si pana in prezent. Chiar si in Romania, anul 2014 a fost al patrulea an cel mai calduros din 1961 si pana in prezent, chiar daca in vara lui 2014 nu am avut acele zile cunoscute cu temperaturi maxime de peste 35 de grade inregistrate mai multe zile consecutiv sau zile cu peste 40 de grade cum am avut in 2012. (...) Deci nu excludem ca 2015 sa fie un nou an posibil cel mai calduros", a adaugat Mateescu.


Meteorologii au observat ca, in perioada 1981-2014, si in Romania temperatura anuala a aerului a crescut cu 0,5 grade, a precizat Mateescu.


Directorul executiv al ANM a mentionat ca ceea ce astazi este considerat "fenomen extrem" ar putea sa devina in viitor "fenomen natural".


Incepand din 1961, statele membre ale Organizatiei Meteorologice Mondiale sarbatoresc intrarea in vigoare, la 23 martie 1950, a Conventiei pentru infiintarea Organizatiei Meteorologice Mondiale, la care Romania este membru cu drepturi depline. Astfel, in fiecare an, pe data de 23 martie, comunitatea meteorologica din intreaga lume celebreaza Ziua Mondiala a Meteorologiei. Mediafax.ro
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Paul  | #677
Oferte de lucru de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: Paul2007ro09@gmail.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 35 queries | Mysql time :0.027297 (s)

loading...