News Flash:

Cum se face tratamentul parodontozei, boala care evolueaza incet si ne lasa fara dinti

19 Aprilie 2018
288 Vizualizari | 0 Comentarii
dinti

Tratamentul parodontozei este un proces complex si urmareste incetinirea evolutiei bolii, de aceea tratamentul timpuriu este foarte important, in aceeasi masura cu cooperarea pacientului. Scopurile acestuia sunt prevenirea distrugerii tesuturilor, controlul infectiei, prevenirea mobilizarii dintilor.

In functie de gradul de gravitate al bolii, medicul stomatolog decide un program de tratament cuprinzand mai multe etape.

In primul rand, trebuie neaparat indepartata placa bacteriana de la nivelul dintilor si radacinilor acestora. Pot fi necesare, de asemenea, administrarea de antiinflamatoare, antimicrobiene sau antibiotice pe cale orala.

Scopul tratamentului parodontal este indepartarea bacteriillor si a tartrului si refacerea dimensiunilor normale ale santului gingival, astfel eliminandu-se cauzele care au dus la aparitia parodontitei. Tineti cont de sfatul medicului dumneavoastra si efectuati controale periodice, pentru reevaluarea starii gingiei si indepartarea eventualelor depozite bacteriene, care s-ar fi putut redepune.

In stadiile mai avansate ale bolii, sunt necesare aditia de os, pentru a imbunatati stabilitatea dintilor, tratamentele protetice, acestea fiind reprezentate de analize si echilibrari ocluzale atent efectuate si, in ultima instanta, tratamentul chirurgical, care consta in: 

- operatia cu lambou (chirurgie de reducere a "buzunarelor").

Lucruri uimitoare despre dinti, pe care nu le stiai 

Procedura consta in efectuarea unor incizii mici in gingie, astfel incat o portiune a tesutului gingival poate fi ridicat, radacinile dintelui fiind expuse pentru o mai buna curatare. In caz de pierdere de masa osoasa, osul alveolar in care este prins dintele poate fi reconturat inainte de sutura tesutului gingival.

- grefa de tesut moale.

Cand se pierde tesut gingival, gingia se retrage. Daca retragerea gingiei este semnificativa, este nevoie de inlocuirea tesutului deteriorat, prin prelevarea unei mici zone de tesut din cerul gurii sau o alta sursa si atasarea ei in locul afectat. Aceasta procedura acopera radacinile expuse ale dintilor, reducere pierderea si retragerea gingiei si contribuie la imbunatatirea aspectului danturii.

- grefa de os.

Cand parodontoza este avansata si a distrus osul din jurul radacina dintelui, se apeleaza la grefa de os. Aceasta ajuta la fixarea dintilor in locatia proprie si previne pierderea lor. De asemenea, serveste ca o platforma pentru regenerarea osului natural.

- regenerarea asistata a tesutului.

Regenerarea osului care a fost distrus de parodontoza se face prin inserarea unei bucati de material biocompatibil intre osul existent si dinte. Materialul previne intrarea de tesut nedorit in zona afectata si permite osului sa creasca din nou.

Toate aceste etape ale tratamentului sunt stabilite impreuna cu medicul stomatolog, in functie de stadiul bolii si de evolutia acesteia, de aceea este foarte important sa efectuati controale periodice, pentru a stopa din timp efectele parodontozei.


pierde gingival gingia retrage
Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0898 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014814 (s)