News Flash:

Cum sa gatesti corect fasolea boabe

5 Martie 2016
855 Vizualizari | 0 Comentarii
fasole fiarta
Fasolea boabe trebuie pusa sau nu la inmuiat? Este bine sau nu sa ii adaugi sare? Sunt doar cateva dintre secretele pe care bucatarii incearca sa le elucideze in privinta gatitului acestei banale legume. Te invatam cateva trucuri ca sa o prepari perfect data viitoare.



Umila fasole boabe este unul din ingredientele principale in mesele de iarna, in perioadele de post si mai nou in retetele cu influente sud-americane. Cel mai simplu e sa o cumperi la conserva, gata fiarta si numai buna de aruncat intr-o salata, de pasat la blender sau de pus intr-o mancare cu sos.


Multe intrebari se ridica in jurul bobelor albe, rosii sau negre. E mai bine sa la lasi la inmuiat peste noapte, sa le inmoi doar cateva minute sau sa nu le tii deloc in apa inainte sa le pui la fiert? Este oare adevarat ca sarea va face boabele tari ca piatra in timpul fierberii? Secretele le-am descoperit explicate pe la America’s Test Kitchen, care au gatit mai multe portii si au experimentat mai multe metode.



Apa sarata e cheia succesului



In cele mai multe retete vei gasi recomandrea de a inmuia boabele de fasole in apa peste noapte inainte sa le gatesti. O a doua metoda este sa pui boabele in apa clocotita si sa le lasi la inmuiat timp de o ora. Ambele metode vor avea ca rezultat boabe de fasole mai bine fierte, gatite intr-un timp mai scurt cu 45 de minute.



Inmuierea boabelor de fasole le face mai moi in interior, dar coaja sau pielita lor ramane in continuare ferma. Se pare ca secretul pentru a reusi sa spargi si aceasta bariera este sa pui fasolea la inmuiat in apa cu sare. Metoda da rezultate pentru ca unii din ionii de sodiu din apa inlocuiesc o parte din ionii de magneziu si calciu din coaja boabelor. Ionii de sodiu sunt mai slabi si permit apei sa  inmoaie coaja, fara sa afecteze si calitatile interiorului.



Dupa ce fasolea a petrecut timpul suficient in etapa “inmuiere”, arunca apa in care a stat, clateste bine boabele si pune-o la fiert. De obicei, pentru fiecare 100g de fasole boabe este nevoie sa adaugi 350ml apa.



Cum sa obtii boabe intacte? 



Atunci cand gatesti fasolea pe aragaz, tentatia este sa pui oala pe foc mare si sa incerci sa le gatesti mai repede. Asta va duce, inevitabil, la mai multe boabe “explodate” care isi pierd aspectul frumos. Ca sa poti obtine fasole aratoasa, secretul este sa o fierbi cu rabdare la foc mic, cateva ore sau…sa o pui la fiert in cuptor la 120C.



Cum sa fierbi perfect fasolea boabe 



Spala bine fasolea si alege doar boabele intacte.



Pentru 400g de fasole dizolva 3 linguri de sare in 4 litri de apa. Adauga boabele de fasole spalate si lasa-le la inmuiat la temperatura camerei timp de cel putin 8 ore.



Pentru varianta rapida, dizolva 3 linguri de sare in 2 litri de apa, lasa sa dea in clocot, toarna-o peste fasole si lasa-o la inmuiat timp de o ora.



Scurge si clateste boabele. Acum sunt gata pentru a le pune la fiert in apa sau in supa concentrata.



Condimenteaza cu sare spre finalul fierberii, dupa ce boabele de fasole s-au inmuiat.



Daca reteta cere si adaugarea unor ingrediente acide (cum sunt rosiile), ar fi bine sa le lasi tot spre final. Acizii impiedica inmuierea boabelor. (sursa: obiectiv.info)

fasolea boabe inmuiat sare legume
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1206 (s) | 35 queries | Mysql time :0.035186 (s)