Le este familiar multor timisoreni, mai cu seama ca destinatie de weekend, la vreme de vara, cand relaxarea la iarba verde, langa o apa curgatoare, pare o idee excelenta. Putini ii stiu insa istoria si inca mai putini cunosc amanuntele inedite legate de nasterea satului Albina, apartinator de comuna Mosnita, o asezare care inca n-a implinit nici macar un veac de existenta.

„Localitatea s-a infiintat in 1925 si, la inceput, s-a numit Colonia Bucovat- Brod. Dupa Primul Razboi Mondial, Regele Ferdinand I al Romaniei improprietarise fostii soldati, prin Legea Agrara din 1921, acesta fiind contextul in care, din Sebesul de Jos, judetul Sibiu, mai multe familii de ardeleni s-au mutat in Banat.

Pe meleagurile lor de bastina, aproape de trecatoarea Turnu Rosu si la poalele Varfului Suru, nu mai erau locuri pentru case.

Terenul pe care se afla astazi Albina apartinuse unui grof maghiar care fusese expropriat, iar primii colonisti sibieni care au poposit aici au gasit o suprafata de pamant pe care se inalta o singura constructie, destinata slugilor acelui nobil. Chiar si in zilele noastre, cand camerele acelea au disparut demult, oamenii mai spun, cand se duc spre partea aceea de teren arabil, ca merg la Odai”, ne spune Mirela Trusca, ai carei strabunici, ambele perechi, s-au numarat printre intemeietorii satului din vecinatatea Timisoarei.

„A fost grea adaptarea colonistilor, obisnuiti cu muntele, la pusta cu spatii largi si mult pamant care se cerea lucrat. Cei care-au venit mai intai au inceput prin a-si construi bordeie in pamant, chiar la marginea loturilor cu care fusesera improprietariti. S-au apucat de muncile campului, dar, cand a venit vremea iernatului, s-au intors la Sibiu, cel putin in primii ani.

Vatra satului Albina s-a definitivat abia in 1928, cand aici s-au mutat 81 de familii de ardeleni. Au fost 70 din Sebesu de Jos, una din Dealu, judetul Alba, si alte opt din Sadu, judetul Sibiu”, continua interlocutoarea noastra, adaugand ca, in pofida a ceea ce ar fi fost de asteptat, colonistii majoritari nu se ocupau, in zona lor de origine, cu oieritul.

„Tine de perceptia comuna ca, daca esti sibian si stai la tara, e obligatoriu sa cresti mioare. Ei bine, la Sebesu de Jos, meseria de baza nu era pacuraritul. Oamenii locului erau bostinari, adica adunau resturi de faguri de albina si faceau ceara. Se cunosteau intre ei, erau stiuti in tara, dar si in Serbia, in Ungaria si la sud de Dunare.

Contactau apicultorii, luau de la ei faguri, preparau ceara si o vindeau lumanararilor. Se practica metoda cu… plata la recolta, iar mestesugul urma randuiala batraneasca.

In amintirea lui, dar si a primilor locuitori din Albina, care se indeletniceau cu el, una din ulitele noastre se numeste chiar Strada Bostinarilor. Cu timpul, ardelenii veniti in Banat cu carute cu coviltir au inceput sa-si inalte case, imprumutandu-se de la banca si platindu-si cu strictete datoriile.

Chibzuiti, dar si interesati ca odraslele lor sa invete carte, si-au facut scoala inca din 1930, insa si biserica, la inceput in aceeasi incinta in care existau si salile de clasa. A urmat un lacas de cult din lemn, iar apoi cel nou, folosit pana in zilele noastre”, subliniaza Mirela Trusca.

Si tot ea ne spune ca numele satului nu cu bostinaritul are legatura, ci cu… institutia bancara care i-a creditat pe noii veniti. „Banca Albina le-a dat oamenilor bani sa se aseze aici, sa-si intemeieze gospodarii si sa-si faca un sat al lor.

E drept ca, si ei, s-au dovedit la fel de harnici, temeinici si bine organizati ca lucratoarele stupului, de la care dobandeau materia prima pentru ceara lor”, ne mai spune, zambind, mosniteanca din fosta colonie.

sursa: Renasterea banateana