News Flash:

Cum s-a convertit la islamism tanarul din Craiova suspectat de propaganda jihadista

8 Decembrie 2015
1096 Vizualizari | 0 Comentarii
stat islamic
”In numele lui Allah cel Milostiv. Pace, mila si binecuvantarea lui Allah”, este mesajul in limba araba cu care tanarul de 17 ani suspectat de propaganda jihadista si care si-a luat numele de Omar al-Faruq, dupa convertirea la islamism, isi incepe prezentarea pe blogul Gazda Islamica.
”Numele meu este Omar al-Faruq dupa ce a fost (...) si am 16 ani si jumatate. M-am nascut si am crescut crestin ortodox si am devenit muslman dupa ce am gasit adevarul”, scria tanarul, in ianuarie 2014, pe blogul Gazda Islamica, unde a postat si o fotografie cu el.
Tanarul ridicat de procurorii DIICOT marti dimineata povesteste, in limba araba, cum a devenit musulman.
”Am avut un prieten pe nume Omar Hamadi (...) care stapanea bine limba romana. (...) Mi-a spus despre evenimentele care au avut loc in Siria si pentru ca am trai intr-o tara europeana nu am auzit despre aceste evenimente vreodata si, cand am aflat ce s-a intamplat cu el, m-am dus sa fac unele cercetari pe aceasta tema”, spune tanarul.
El povesteste ca a urmarit pe internet evenimentele din Siria si ca intr-o prima inregistrare a putut vedea armata lui Bashar al-Assad, care l-a socat.
”Dupa cinci luni de cercetare, am aflat ce s-a intamplat in Siria si ca nu reprezinta Islamul si apoi am incercat sa gaseasc musulmanii din Craiova/Romania si ii multumesc lui Allah ca am gasit-o pe sora (Damian Maya)”, afirma baiatul.
Tanarul spune ca i-a povestit acesteia despre informatiile obtinute si i-a spus ca vrea sa stie mai multe despre Islam, pentru a deveni musulman.
”Ii multumesc lui Allah, a fost de acord sa ma invete cum sa devin musulman si dupa trei luni de predare a Islamului am devenit un alt om, un musulman. (...) Multumesc lui Allah ca m-am oprit de la toate relele, cum ar fi fumatul, alcoolul, drogurile (...)”, mai scrie tanarul.
El mai povesteste ca i-a spus mamei sale despre cat de frumos este sa fii musulman si au avut o discutie indelungata pe aceasta tema. De asemenea, spune ca a avut de ales intre relatia cu tatal sau si islamism si a ales ”viata cu Allah”.
”Am ales viata mea cu Allah. (Tatal meu-n.r) mi-a spus o multime de cuvinte dure, ca nu sunt fiul sau si ca el nu a avut niciun fiu. Acum, eu locuiesc cu bunicul meu si bunica mea”, mai scrie baiatul.
Tanarul povesteste si despre planurile sale, dupa ce va implini 18 ani: ”La 18 ani, dupa finalizarea studiilor, voi lua bacalaureatul si permisul de conducere si apoi vreau sa merg la Universitatea Islamica din Medina (cu voia lui Allah), in scopul de a salva Coranul Sfant si cartile Hadith si Islamul, in scopul de a cunoaste povestea completa si a devenit un predicator islamic”.
Baiatul obisnuia sa intre si pe diverse forumuri, unele dintre acestea accesate de pasionati de jocuri pe calculator. Pe unul dintre acestea a scris, in iulie 2012, ca nu mai vrea sa depinda de parintii sai: ”Va salut pe toti membrii si vizitatorii acestui site. (...) am 14 ani si caut ca pe la 15 ani sa nu mai depind de parinti. Am aflat ca exista si un serviciu in care tu esti tester de jocuri, pe scurt testezi jocuri. Am mai cautat chestii pe net sa vad si am gasit ca nu trebuie sa ai studii superioare, ci doar 12 clase, bacu nu conteaza. Sunt din Craiova si cine ma poate ajuta sau are o idee despre ce vorbesc eu aici ii rog din suflet sa isi spuna ideea. Am mai aflat ca lucrezi 8 ore pe zi si esti platit cu 100 de dolari pe ora”.
Tanarul de 17 ani, din Craiova, a fost ridicat, marti, de anchetatori, care au probe ca acesta ar fi transmis, prin internet, mesaje de sustinere a gruparii jihadiste si filme in care erau prezentate decapitari, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate anchetei.
Potrivit surselor citate, tanarul este elev la un liceu din Craiova, iar anchetatorii au facut perchezitii la locuinta acestuia, marti dimineata, in baza informatiilor ca acesta ar face propaganda jihadista, prin mesaje transmise pe internet.
Tanarul a fost ridicat si dus la audieri, iar de la locuinta sa au fost ridicate documente, materiale de propaganda jihadista si sisteme informatice.
Anchetatorii au informatii ca tanarul promova in mod sistematic, in mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de sustinere a organizatiilor teroriste, filme in care erau prezentate decapitari ale unor persoane capturate de membri ai gruparii ISIS, dar si materiale video cu mesaje de amenintare si folosire a unor mijloace de natura sa puna in pericol viata si integritatea persoanelor, au precizat sursele citate.
Actiunea este desfasurata de anchetatorii DIICOT, cu ajutorul SRI si cu suportul de specialitate al Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate din Politia Romana.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1264 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005930 (s)