News Flash:

Cum merg lucrarile la Santierul Michelangelo. Primarul Robu este nemultumit

28 Noiembrie 2013
1294 Vizualizari | 0 Comentarii
Traficul pe axa nord-sud în zona viitorului pasaj Michelangelo trebuia deschis, conform contractului, în luna mai a anului 2014. Totuşi, printr-un gentlemen's agreement între primar şi firma care execută lucrarea, termenele sunt devansate.
Astfel, Robu vorbea încă de acum cateva luni de o deschidere a traficului în această toamnă. Evenimentul s-a amanat de mai multe ori, iar acum primarul speră că redeschiderea provizorie să se realizeze totuşi anul acesta. Acesta este nemulţumit de felul în care se mişcă antreprenorul general, în timp ce subcontractorii au dat dovadă de mai multă hărnicie.
„Se va deschide circulaţia pană la finalul anului. Subcontractorii şi-au făcut circa 80% din totalul lucrările pe care le au de făcut. Ei stau foarte bine. O rămanere în urmă are antreprenorul general, cu partea care îi revine în mod nemijlocit. Insă, per ansamblu, noi am reuşit, într-un timp care este circa o treime din durata totală a contractului, să efectuăm mai mult de 50% din totalul lucrărilor pe care le presupune acel şantier. Drept urmare, nu putem vorbi de întazieri per ansamblu, ci dimpotrivă, despre devansări ale termenelor. Numai că sunt anumite dificultăţi care se întampină mereu. Cu toate acestea, noi am mers într-un ritm mai susţinut decat cel care era planificat iniţial. Vom reuşi să deschidem circulaţia acolo. Am o nemulţumire că antreprenorul general nu se mobilizează la aceeaşi intensitate la care, spre cinstea lor, o fac subantreprenorii”, a declarat Robu.
Redeschidere provizorie, din fonduri separate
Deschiderea traficului pe axa nord-sud mai devreme decat s-a stabilit prin contract pune primăria în situaţia de a cheltui alţi bani decat cei destinaţi iniţiat pentru lucrare. Se va turna un covor asfaltic peste viitorul pasaj, iar anul viitor asfaltul va trebui îndepărtat. Toate acestea se realizează pentru descongestionarea traficului pe o perioadă de cateva luni. 
„Deschidem cirulaţia pe o formulă provizorie, care să ne asigure descongestionarea traficului. Dar nici acea formulă provizorie nu putea fi pusă în practică decat după ce urmau să se finalizeze toate lucrările la subteran. Timişorenii merită un efort financiar din partea primăriei, care nu este foarte ridicat, pentru a avea un regim mai bun de trafic în oraş, pe o bună perioadă de timp, pentru că acest provizorat va dura pană în primăvară, prin aprilie sau mai”, a mai declarat primarul.
Variantele de traversare a zonei
„Pe sensul dintre centru către partea de sud se traversează peste podul Michelangelo, apoi se face dreapta puţin, imediat după ce se traversează podul, după care se trece peste pereţii subpasajului şi se intră pe strada Cluj. Pe sensul celălalt, se vine pe aleea Ripensia, pană în intersecţie, în intersecţie se face stanga, pe langă subpasaj, apoi se traversează prin acelaşi loc, unde vor fi două benzi peste pereţii subpasajului, apoi se intră pe podul Michelagelo şi se merge spre Banca Naţională”, a explicat Robu.
Conform edilului, în mod normal, toate pregătirile pentru deschiderea traficului ar putea fi gata în două săptămani. „Dar, încă o dată, nu luaţi ca angajament de termen ferm, pentru că aici nu suntem într-un birou unde să învartim hartiile după bunul plac şi să depindă doar de voinţa noastră. Suntem pe teren, unde pot să apară tot felul de condiţii meteo, unde mereu pot să apară tot felul de elemente neprevăzute”, spune primarul.

robu t robu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1152 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005485 (s)