News Flash:

CSM s-a sesizat in cazul declaratiilor lui Ponta despre dosarul Lukoil

7 Octombrie 2014
1210 Vizualizari | 0 Comentarii
CSM s-a sesizat in privinta declaratiilor premierului Victor Ponta legate de dosarul Lukoil si de sechestrul pus asupra unor bunuri ale companiei si va hotari, in sedinta de joi, daca va cere Inspectiei Judiciare referitor la o eventuala afectare a independentei procurorului de caz.
"Avand in vedere solicitarile unor reprezentanti ai mass media cu privire la pozitia Consiliului Superior al Magistraturii fata de declaratiile publice ale Premierului Romaniei din data de 6 octombrie 2014, Biroul de Informare Publica si Relatii cu Mass Media este abilitat sa aduca la cunostinta publicului faptul ca aceste aspecte vor fi puse in discutie in sedinta Plenului CSM din data de 9 octombrie 2014, urmand a se lua o hotarare cu privire la necesitatea sesizarii Inspectiei Judiciare asupra unei eventuale atingeri adusa independentei procurorului de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti in efectuarea urmaririi penale in dosarul Lukoil", informeaza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), intr-un comunicat de marti.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, despre dosarul Lukoil, ca procurorul este suveran si independent in cercetarea cazului, insa Guvernul spera intr-o solutie legala care sa permita sanctionarea prsoanelor vinovate si recuperarea prejudiciului, dar si continuarea normala a activitatii si plata salariilor catre angajati.
Ponta a facut referire si la sechestrul asupra unor bunuri ale companiei, comentand: "Banuiesc ca cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele in Rusia sau nu stiu unde si nici rafinaria nu o mutau maine din Romania". Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1246 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005747 (s)